Valori ale culturii naţionale: 135 de ani de la naşterea lui C.I. Parhon



Constantin Ion Parhon (1874-1969) a fost un medic endocrinolog şi neuropsihiatru român, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române (şeful statului) în perioada 13 aprilie 1948-2 iunie 1952. Parhon a mai făcut parte dintr-un comitet interimar prezidenţial format din cinci membri (printre care şi Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ion Niculi) între 30 decembrie 1947 şi 13 aprilie 1948. Constantin Ion Parhon s-a născut la data de 15 octombrie 1874 în oraşul Câmpulung Muscel (judeţul Muscel, înglobat ulterior în judeţul Argeş). Tatăl său era originar din Ţinutul Secuiesc.

A efectuat studiile secundare la Focşani, Buzău şi Ploieşti, obţinând bacalaureatul în anul 1892. A studiat apoi la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1893-1900), obţinând titlul ştiinţific de docor în medicină cu teza "Contribuţiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie", în anul 1900.

În perioada studiilor a lucrat ca extern (1896-1897) şi intern (1897-1900) al spitalelor din Bucureşti. După absolvirea studiilor şi obţinerea doctoratului, profesează ca medic la Spitalul Rural "Rallet" din judeţul Dâmboviţa (1901-1902) şi apoi medic secundar la Spitalul Pantelimon (1903-1909). În această perioadă, devine docent al Clinicii de boli nervoase din Bucureşti (1903), urmând şi un stagiu de perfecţionare la München (1906). Apoi, devine medic primar la Ospiciul Mărcuţa (1909-1912).

Este angajat apoi în învăţământul superior medical, ca profesor universitar de neurologie şi psihiatrie la Facultatea de Medicină din Iaşi (1913-1933) şi la de clinică endocrinologică la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1933-1940 şi 1944-1958). În paralel cu activitatea didactică, îşi continuă şi activitatea profesională ca director al Spitalului Socola din Iaşi (1917-1930) şi apoi al Institutului pentru bolile nervoase, mintale şi endocrinologice din Bucureşti (1930-1940).

În anul 1928, este ales ca membru corespondent al Academiei Române, apoi în anul 1939 devine membru titular şi preşedinte de onoare al acestui prestigios for ştiinţific. Deţine şi alte funcţii în cadrul organizaţiilor profesionale medicale şi anume: membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti (1935), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale (1969), membru fondator al Societăţii de Anatomie din Bucureşti, al Societăţii de Biologie, al Societăţii Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie. În 1946, Regele Mihai fondează Institutul de Endocrinologie, sub numele de "C.I.Parhon". Primul sediu al acestui Institut a fost la Spitalul "Colentina". Ulterior, în urma naţionalizării spitalelor din 1948, sediul Sanatoriului de maici Saint Vincent du Paul, din Parohia Bisericii Franceze de la Statuia Aviatorilor, a devenit sediul Institutului.

A fost ales ca membru al Academiilor de Ştiinţe ale U.R.S.S., R.P. Bulgaria, R.P. Ungară şi R.D.G, al societăţilor de endocrinologie din Paris, Moscova şi Praga, al Societăţii Estoniene de Neurologie, al mai multor societăţi din Paris (de neurologie, de psihiatrie, de medico-psihologie şi al Societăţii medicale a spitalelor). În anul 1948 a fost ales ca Doctor honoris causa al Universităţii Caroline din Praga.

Este fondatorul Revistei Societăţii Române de Endocrinologie, Acta Endocrinologica, în 1938 (Revista re-funcţionează din 2005 sub egida Academiei Române). A fost membru în colegiul de redacţie al revistelor "Folia neurobiologică" şi "Revue française d'endocrinologie".În calitate de militant socialist, el a fost influenţat în tinereţe, după propriile afirmaţii, de către operele lui Karl Marx. Parhon a fost unul dintre fondatorii Partidului Muncitor, un grup politic efemer, care a fuzionat cu Partidul Ţărănesc în anul 1919.

[2] La scurtă vreme după fuziune, Parhon s-a separat împreună cu un grup şi a devenit susţinător al Partidului Comunist din România (PCR).În primăvara anului 1944 este primul semnatar al memoriului-protest al intelectualilor pentru ieşirea României din coaliţia militară fascistă. Devine preşedinte al ARLUS-ului (1944-1967). Din anul 1946 şi până în anul 1961 a fost încontinuu deputat în Adunarea Deputaţilor şi apoi în Marea Adunare Naţională.

După proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947, Constantin Ion Parhon a fost ales preşedinte al Prezidiumului Republicii Populare Române (30 decembrie 1947 - 13 aprilie 1948), făcând parte dintr-un comitet interimar cu funcţii prezidenţiale (ales de Adunarea Deputaţilor), alături de Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ion Niculi. În perioada 13 aprilie 1948-2 iunie 1952, Parhon a îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române (funcţie echivalentă cu cea de şef al statului), însă puterea de facto era deţinută de către Partidul Muncitoresc Român. În iunie 1952, a renunţat la activitatea politică, dedicându-şi restul vieţii activităţii de cercetare ştiinţifică.Ulterior a devenit director al Institutului de Endocrinologie (1949-1957) şi al Institutului de Geriatrie (1952-1957), primind titlul de Erou al Muncii Socialiste.

A încetat din viaţă la data de 9 august 1969 în oraşul Bucureşti, fiind înmormântat în Mausoleul din Parcul Carol. Rămăşiţele sale pământeşti au fost exhumate după dezafectarea mausoleului în anul 1991.

domeniu: 
categorie: