Valori ale culturii naţionale: 90 ani de la moartea lui Alexandru Vlahuţă




Alexandru Vlahuţă (1858- 1919) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale fiind „România Pitorească”, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de ţară”. S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleşeşti, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat şcoala primară şi liceul la Bârlad, între 1867 şi 1878, susţinând examenul de bacalaureat la Bucureşti, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, pe care le-a părăsit din cauza situaţiei materiale precare, devenind institutor şi apoi profesor la Târgovişte. Din 1884 până în 1893 a funcţionat ca profesor la diverse instituţii de învăţământ bucureştene (Şcoala Normală a „Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român“, Azilul „Elena Doamna“, Liceul „Sfântul Gheorghe“). În 1888 a fost revizor şcolar pentru judeţele Prahova şi Buzău. Editează revista Vieaţa (1893 - 1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coşbuc. Din 1901 a funcţionat ca referendar la Casa Şcoalelor. În 1905 se căsătoreşte pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, Râmnicu Sărat. În timpul primului război mondial a locuit la Iaşi, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceştia a fost V. Voiculescu.Vlahuţă a murit la Bucureşti la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial "Alexandru Vlahuţă".In prezent un liceu cu profil uman din Bucureşti ii poarta numele.

domeniu: 
categorie: