Valori ale culturii naţionale: Carol Davila - 125 ani de la moarte

Carol Davila (Charles Davilla) a fost medic şi farmacist român de origine italiană, născut în Parma, cu studii în Germania şi Franţa. Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. Soseşte în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce şi-a dat doctoratul la Paris şi după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champigne şi Cherre. Ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3 ani dar stă până la sfârşitul vieţii. A venit încă din 1853 în Bucureşti, invitat de domnul Barbu Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea învăţământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul românesc de ambulanţe, care s-a distins apoi în timpul Războiului de Independenţă. Modelează viaţa medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei prime inspecţii sanitare şi cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl câştigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la Bucureşti, îi dă numele Elena Doamna, după soţia lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape şi Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol, sub a cărui protecţie îşi desăvârşeşte în cea mai mare măsură opera.
Construieşte, din aproape în aproape, un sistem medical care funcţionează şi organizează serviciul sanitar militar şi civil. În 1855 înfiinţează o şcoală de felceri iar în 1856 o şcoală secundară de chirurgie cu program şcolar teoretic-liceal şi sanitar-militar. Când adversarii filoruşi fac demersuri pentru închiderea şcolii, Davila se adresează guvernului francez, care se obligă să o menţină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menţinerea tinerei instituţii, pe care Davila o transformă curând în "Şcoala naţională de medicină şi farmacie".
După 10 ani, în 1869 înfiinţează Facultatea de Medicină. Între timp Davila întemeiază învăţământul farmaceutic şi pe cel veterinar, fondează numeroase societăţi şi reviste de specialitate (între care Asociaţia medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), organizează conferinţe medicale şi ţine prelegeri cu demonstraţii experimentale la Sfântu Sava, înfiinţează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din Bucureşti, introduce concursurile medicale şi stagiile obligatorii în spitale.
În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetiţe din mahalale, iar la puţin timp înfiinţează şi un orfelinat de băieţi. Cât timp a trăit Davila a funcţionat şi o şcoală de surdo-muţi, cu atelier de tâmplărie şi sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultaţiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale ţării epidemii grave, călătoreşte şi inspectează spitale, participă la Expoziţia universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor şi elevelor din şcoliile sale.
La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoaşterea oficială a patriotismului "străinului" faţă de noua lui ţară şi, la Camera Deputaţilor, se propune acordarea cetăţeniei române. Totuşi, faptul se împlineşte abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanţelor militare şi al trenurilor sanitare este pregătit din timp şi sute de vieţi sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi şi răniţi primesc îngrijiri. Primeşte decoraţii şi de la români şi de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei : Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază şi, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Şcolii de Medicină, îi iartă cu greu "extrema distincţie, eleganţa şi naturalul manierelor, farmecul conversaţiei, felul spiritual, vesel şi plin de duh în care istorisea, ca şi bogăţia instrucţiei". În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanţă cu concursul elevilor români din Paris şi de a se consacra în ajutorul victimelor războiului.

domeniu: 
categorie: