Vasilescu, BNR: Dacă se va întâmpla o recesiune în România, va fi din cauze externe

Dacă România va intra în recesiune anul viitor, acest lucru nu se va întâmpla din cauze interne, ci numai din cauze externe, a declarat, la RFI, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

"România prin ea însăşi nu e un risc. Dacă se va întâmpla o recesiune în România în nici un caz nu va fi din cauze interne, ci din cauze externe. Eu cred că asta au înţeles şi analiştii de la revista The Banker, care l-au premiat pe ministrul nostru de Finanţe.  Dacă l-au nominalizat pe Ialomiţianu, l-au nominalizat dintr-un simplu motiv, că bugetul nostru nu are riscuri de criză şi nu are riscuri de recesiune. România, dacă va avea o recesiune, va fi numai din cauze externe. Cred că ăsta a fost motivul", a spus Vasilescu.

Întrebat de RFI cât de mare este riscul ca Europa să reintre în recesiune în 2012, Adrian Vasilescu a precizat: "Din păcate, 2012 va fi un an care ne trezeşte acum foarte multe întrebări, pentru care avem foarte puţine răspunsuri. De fapt, 2012 va fi un an cu foarte multe necunoscute şi cu multe suspiciuni, în special un schimb de suspiciuni peste Oceanul Atlantic. Europa priveşte peste Atlantic cu îngrijorare şi se întreabă dacă va fi o nouă recesiune acolo, va veni şi peste noi? Iar de data asta, americanii în premieră spun că criza bugetară din Europa s-ar putea să ducă la o mare recesiune, care în premieră să vină din Europa spre America".

domeniu: 
categorie: