Vizita ministrului Speranţa Ianculescu la Timişoara

Speranţa Maria Ianculescu, Ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor, s-a aflat, astăzi, 16 aprilie 2004, la Timişoara, într-o vizită de lucru, in cadrul careia a avut loc lansarea oficiala a Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Timişoara (ARPM 5 Vest), conform noilor reglementări în vigoare. În cursul dimineţii, ministrul s-a întâlnit cu oficialităţile judeţului, cu reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare 5 Vest (ADR), ADETIM, Direcţiei Apelor Banat şi cu reprezentanţii Agenţiilor de Protecţia Mediului din regiune: Reşiţa, Deva, Arad. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş (CJT), Dan Ioan Şipoş şi prefectul Horia Ciocârlie au făcut o prezentare generală a problematicii din domeniul protecţiei mediului, cu care se confruntă cel mai vestic judeţ al României, insistând pe necesitatea atragerii de fonduri pentru realizarea proiectelor majore existente.

Dan Ioan Şipoş a punctat colaborarea fericită dintre Consiliul Judetean Timis, Agenţia de Protecţia Mediului Timişoara, Direcţia Apelor Banat şi ADR 5 Vest, concretizată în programe cum ar fi: refacerea navigabilităţii pe Canalul Bega, proiectul deponeului ecologic zonal, acţiuni trilaterale între România, Ungaria şi Iugoslavia, în cadrul Euroregiunii DCMT. 'Timişul a atins un statut privilegiat în rândul judeţelor din România şi datorită faptului că toate instituţiile, agenţiile şi structurile economice din zonă au funcţionat bine împreună, pe baza unui angajament tacit de promovare necondiţionată a certelor atuuri pe care le are Micul Occident', a declarat liderul Consiliului Judeţean Timiş.

Ministrul Speranţa Ianculescu a declarat ca va trebui să facă faţă unei perioade extrem de dificile. 'Avem sarcini urgente şi dificile. Problema cea mai importantă este implementarea aquis-ului comunitar, ori pentru acest lucru avem nevoie de structuri specializate în teritoriu, de oameni pregătiţi, de specialişti', a declarat ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor.

Cu aceasta ocazie, Speranţa Ianculescu a anunţat înfiinţarea a 750 de noi posturi în Agenţiile de Protecţia Mediului din întreaga ţară şi crearea, implicit, a unor nuclee de profesionişti în domeniu. Totodata ministrul le-a transmis directorilor de agenţii, prezenţi la discuţii că se impune rapid o intensificare a ritmului de lucru, pentru a demonstra că protecţia mediului este realmente o prioritate naţională. 'Semnalele internaţionale sunt bune, iar noi vom reuşi', a conchis Speranţa Ianculescu .

În finalul discuţiilor, reprezentantul ADETIM a făcut o prezentare electronică a proiectelor majore ale Timişului: reabilitarea Zonei Surduc, reabilitarea Canalului Bega, deponeul ecologic zonal, reabilitarea DN 6 PTF Cenad-Kiszombor, Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara.

Preşedintele CJT, Dan Ioan Şipoş, a anunţat că a primit asigurări, din partea antreprenorului Parcului Industrial, că lucrarea se va finaliza cu mult înainte de termenul stabilit în proiect (septembrie 2004), posibil în luna iulie.

Vizita ministrului Speranţa Ianculescu a mai cuprins o conferinţă de presă şi o şedinţă de lucru cu toţi şefii agenţiilor de protecţia mediului din regiune, desfăşurate la sediul Agenţiei Regionale Timişoara.

domeniu: 
categorie: