Zigu Ornea - cinci ani de la moartea sa

Familia şi prietenii criticului şi istoricului literar Zigu Ornea s-au întâlnit, miercuri, pentru a comemora cinci ani de la moartea acestuia. La ceremonia organizată în cadrul Muzeului de Literatură au participat Alex Ştefănescu, Dan Grigorescu, Tiberiu Avramescu şi Augustin Buzura. Născut în 1930, Zigu Ornea a fost editor, critic literar, istoric literar, publicist şi scriitor român, autor al unei bibliografii impresionante cuprinzând numeroase lucrări de specialitate şi articole, monografii, cronici literare şi cronici ale ediţiilor.

'Un om de mare valoare şi generozitate', aşa l-a caracterizat Alex Ştefănescu, cel care a lucrat alături de Zigu Ornea în cadrul publicaţiei României Literare.

Tot el a spus că Zigu era 'un caz rar de om iubit de toţi cei care îl cunoşteau'.

Alături de profesorul Leon Volovici, Zigu Ornea a subliniat printre primii tendinţele şi manifestarile antisemite din operele unor reprezentanti importanţi ai generaţiei interbelice de scriitori de la noi.

Volumul 'Anii treizeci. Extrema dreapta românească' a reprezentat pentru intelectualitatea românească, alături de 'Jurnalul' lui Mihail Sebastian, o oglindă impresionantă a perioadei interbelice întrucâtva idilizate înainte vreme.

Cartea a apărut în traducere şi la prestigioasa editură 'Columbia University Press', în anul 2000, constituind astăzi o referinţă bibliografică importantă în facultăţile de profil umanist din România.

Unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Zigu Ornea, Dan Grigirescu, spune că prietenia cu Zigu a fost una atât de strânsă, încât el consideră că 'am rămas prieteni, chiar şi după moartea lui'.

Din cuvintele celor prezenţi Zigu Ornea era un om cu un simţ al umorului incredibil, un extraordinar sfătuitor, un om care îu făcea pe ceilalţi să treacă mai uşor peste greutăţi, în timp ce el îşi interioriza durerile şi suferinţele.

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, discursul lui Zigu Ornea era întotdeauna împânzit cu citate filosofice, lucru amintit de toţi vorbitorii.

El s-a născut la Frumuşani în anul 1930, a urmat liceul la Botoşani şi cursurile Facultăţii de Filosofie din Bucureşti.

Zigu Ornea a debutat editorial în 1969, cu volumul „Junimismul”. Asolvent în 1955 al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, devine redactor la E.S.P.L.A., pentru ca, din motive de 'dosar' ideologic, în 1959 să fie corector plătit doar pentru recenziile publicate la 'Gazeta literară'.

Este perioada în care-l frecventează pe profesorul Mihail Ralea, unul dintre directorii de conştiinţă ai generaţiei sale, alături de G. Călinescu şi Tudor Vianu.

De-a lungul timpului leagă prietenii şi relaţii de strânsă colaborare cu Matei Călinescu, Gabriel Dimisianu, Radu Cosaşu, Andrei Pleşu, Ion Ianoşi sau Al. Sandulescu.

Deţine apoi în revista 'România literară' rubrica de cronică a ediţiilor, din 1982 pâna la moartea sa. Unanim recunoscute la istoricul literar Zigu Ornea erau seriozitatea şi profesionalismul său.

În anii când diletantismul şi mistificarea ideologică făceau ravagii, ediţiile critice îngrijite de el au rămas o referinţă solidă. Una dintre cele mai interesante rubrici ale sale din presa românească, bucurându-se de numeroase ecouri, a fost cea din revista 'Dilema', pe care a ţinut-o până la moartea sa, în anul 2001. A fost de asemenea director al editurii Minerva şi al editurii Hasefer.

domeniu: 
categorie: