Ziua Naţională a Algeriei

Republica Algeriană Democratică şi este o ţară din nordul Africii ce are ca vecini Marea Mediterană la nord, Tunisia la nord-est, Libia la est, Niger la sud-est, Mali şi Mauritania la sud-vest şi Maroc la vest precum şi câţiva kilometri din teritorile anexate din Sahara Occidentală.

Denumirea Algeria este derivat de la capitala ţării, Alger, care însăşi provine de la cuvântul arab care desemnează insulele referindu-se la cele patru insule din apropierea coastei capitale exitente până la unirea cu continentul în 1525.

Numele Algeria este derivat de la numele oraşului Alger care însuşi este din limba arabă al-jazā’ir, care tradus înseamnă insulele, se referă la cele patru insule de pe coastă care au devenit parte a continentului în 1525.

Populaţia nativă berberă din Algeria a trăit sub ocupaţie străină mulţi din ultimii trei mii de ani. Fenicienii (1000 î.Hr.) şi Imperiul Roman (200 î.Hr.) au fost cei mai importanţi dintre aceştia până la sosirea arabilor în secolul al VIII-lea. Un fapt mai puţin cunoscut este că dinastia berberă Fatimid originară din Algeria a cucerit Egiptul dar a abandonat curând după Africa de Nord.

Algeria a fost integrată Imperiului Otoman de Khair ad-Din şi fratele său Aruj care a făcut din coastele ţării o bază pentru corsari; aceştia au intrat în Alger în anii 1600, după ce centrul lor de activitate s-a mutat la Tripoli, în Libia. În timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Barbar cu Statele Unite ale Americii aceşti piraţi au atacat vasele din Marea Mediterană. Sub pretextul unui dispreţ asupra consulului lor, francezii au invadat ţara în 1830; oricum, rezistenţa intensă din partea unor aşa de mari personalităţi precum emirul Abd el-Kader a reuşit să împiedice cucerirea rapidă, tehnic finalizată doar în anii 1900 când ultimul Tuareg a fost cucerit.

Între timp, francezii au făcut Algeria parte integrantă din Franţa, statut care s-a sfâşit doar la căderea celei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori din Franţa, Italia, Spania şi Malta s-au mutat peste Mediterană pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coastă şi au ocupat cele mai bogate părţi ale oraşelor algeriene, beneficiind de confiscarea ţinuturilor comunale realizată de guvernarea franceză. Persoanele cu descendenţi europeni (aşa numiţii pieds-noirs) cât şi evreii algerieni nativi au fost cetăţeni francezi de la sfârşitul secolului al XIX-lea; în constrast cu aceasta, marea majoritate de musulmani algerieni au rămas în afara legilor franceze şi nu au posedat nici cetăţenia şi nici dreptul de a vota; deşi au putut cere cetăţenia totală începând cu 1865, doar puţini au ales această mişcare.

 

În 1954, Frontul Naţional de Eliberare (FLN) a lansat Războiul Algerian de Independenţă, un război de gherilă; după aproape un deceniu de lupte urbane şi rurale, au reuşit să-i învingă pe francezi în 1962. Majoritatea din cei 1.025.000 de pieds-noirs, precum şi 91.000 harkis (Musulmani algerieni pro-Franţa care serveau în armata franceză), împreună formând aproape 10% din populaţie în 1962, au părăsit Algeria pentru a se stabili în Franţa, în doar câteva luni, la mijlocul acelui an.

Primul preşedinte algerian, conducătorul FLN Ahmed Ben Bella, a fost înlocuit de fostul său aliat, ministrul apărării Houari Boumédiènne în 1965. Ţara s-a bucurat apoi de 25 de ani de stabilitate relativă sub socialismul unipartid al lui Boumédiènne şi a succesorilor acestuia.
În 1990, Algeria a avut parte de un violent război civil după ce armata a încercat să nu permită unui partid politic islamist, Frontul Salvării Islamice să preia puterea ca urmare a primelor alegeri multi-partid din ţară. Mai mult de o sută de mii de persoane au fost ucise, majoritatea în masacre ale civililor provocate de grupuri de gherilă sau Grupul Islamic Înarmat.

Relaţii bilaterale România - Algeria

România şi Algeria au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de ambasadă, la 14 aprilie 1962.

Ambasada noastră la Alger a fost deschisă în 1963, iar primul ambasador român rezident în această ţară a fost acreditat la 5 mai 1963.

Algeria a deschis ambasada sa la Bucureşti şi a acreditat un ambasador rezident în anul 1982.

Dialogul politic şi parlamentar

La nivel înalt
În octombrie 1995 a avut loc, la New York, o întâlnire între preşedinţii României şi Algeriei.
În perioada 13-15 ianuarie 2003, preşedintele României a efectuat o vizită de stat în Algeria la invitaţia omologului său algerian.
În perioada 14 - 18 Iunie a venit în România o delegaţie parlamentară algeriană

Pe linia MAE
Ministrul afacerilor externe al Algeriei a efectuat o vizită în România în luna martie 1996, iar în aprilie 2000 ministrul de stat, ministrul afacerilor externe al României a vizitat Algeria. În decembrie 2001, ministrul de externe algerian a participat la reuniunea OSCE de la Bucureşti, ocazie cu care a fost primit de preşedintele României.
Cei doi miniştri de externe au avut convorbiri bilaterale, la New York, în septembrie 2003, în timpul participării la sesiunea Adunării Generale a ONU. Ministrul algerian al afacerilor externe a participat la Sommet-ul Francofoniei, care a avut loc la Bucuresti in septembrie 2006. Cu aceasta ocazie ministrul roman de externe a avut o intalnire bilaterala cu omologul sau algerian.

Au fost organizate consultări pe linia Ministerelor Afacerilor Externe, la nivel de secretar de stat si, respectiv, secretar general (15-18 decembrie 2002 şi, respectiv, septembrie 2008, la Bucuresti si ianuarie 2006, la Alger), precum si la nivel de director general (Alger, 1992 şi decembrie 1999). Secretarul de stat in MAE roman, responsabil cu organizarea sommet-ului francofoniei, a vizitat Algeria în perioada 8 – 10 august 2006.

Cu ocazia participării directorului general din MAE algerian la Forumul Crans Montana (Bucureşti, 1994) a fost organizat, la MAE, un schimb de păreri la acest nivel.

Pe linie guvernamentală
În noiembrie 2008 a avut loc vizita de răspuns în România a ministrului algerian al tineretului şi sportului.

Pe linie parlamentară
În luna martie 1995, o delegaţie a Consiliului Naţional de Tranziţie din Algeria, condusă la nivel de vicepreşedinte, a efectuat o vizită în România la invitaţia Parlamentului român.
O delegaţie a Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de preşedintele acesteia, a vizitat Algeria în aprilie 2000 iar în mai 2001 şi în mai 2003 o delegaţie similară algeriană a vizitat România.
În perioada 10-14 octombrie 2003, s-a aflat în vizită în ţara noastră o delegaţie a Grupului parlamentar algerian de prietenie România-Algeria, iar în perioada 13-17 iunie 2004 a avut loc la Alger vizita unei delegaţii române similare. Între 20 şi 24 noiembrie 2005, o delegaţie a Grupului de prietenie Algeria – România din Adunarea Populară Naţională a Algeriei a vizitat România.

Relaţii economice

Misiuni economice
Misiuni economice române au fost organizate, în Algeria, în noiembrie 1998, octombrie 1999, iunie 2000 şi aprilie 2004.
Cu prilejul misiunii economice române din iunie 2000, a fost semnată o Convenţie de cooperare între Centrul Român de Comerţ Exterior şi instituţia similară algeriană (ALGEX).

Schimburile comerciale:

Din momentul aderarii Romaniei la UE, cadrul juridic al relaţiilor comerciale cu Algeria este reglementat prin Acordul de Asociere a Algeriei cu Uniunea Europeană.

Potrivit prevederilor acestui acord, într-un interval de tranziţie care se va întinde pe 12 ani de la data intrării sale în vigoare (1 septembrie 2005), barierele tarifare între semnatari vor fi diminuate în mod progresiv până la reducerea lor definitivă, urmând ca la orizontul anului 2017 să fie creată piaţa liberă algero-europeană.

Export: autoturisme Dacia Logan, materiale de constructii, produse din fonta, fier sau otel, fibre acrilice, cereale, produse din cereale, produse alimentare, produse minerale, produse chimice (organice, anorganice, ingrasaminte, tananti si coloranti etc), materiale plastice si articole din plastic, cauciuc, lemn si produse din lemn, materiale textile si articole de imbracaminte, sticla si articole din sticla, robinete si armaturi industriale, masini, aparate si materiale electrice, profile metalice, produse siderurgice din fonta, fier si otel (produse siderurgice roluite sau plate, sârme sau bare din otel), mobilier, instrumente si aparate fotografice etc.

Import: fructe, produse minerale, uleiuri minerale.

In Romania au fost inregistrate 69 societati cu participare algeriana, cu un capital total de cca. 367,3 mii $, toate in domeniul comercial.

In Algeria functioneaza doua societati romanesti care desfasoara activitati de import–export si productie de mobilier.

România a participat la construirea unor obiective economice cum sunt: barajul El Fakia, complexul de 3200 de apartamente din orasul Saida, livrarea şi instalarea de centrale telefonice etc.

Asistenţa tehnică
Până în anul 1985, sute de cadre didactice şi specialişti români au acordat asistenţă tehnică în Algeria, îndeosebi în domeniul petrolului, dar si al constructiilor civile si industriale, al constructiei de baraje, al implementarii normelor antiseismice, al refacerii cladirilor deteriorate de seisme etc.

In anul 2006, Romania a participat la Salonul International de Turism de la Alger care s-a desfasurat in perioada 15-19 mai .

In anul 2007 Romania a participat cu pavilion national la targul International de la Alger- FIA 2007. In standul national a expus si Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Materiale Radioactive din Bucuresti.

Relaţii culturale şi ştiinţifice

Între cele două ţări există un Acord de colaborare culturală, semnat în anul 1964, pe baza căruia se încheie periodic Programe de colaborare în domeniile învăţământului, ştiinţei, tehnologiei, culturii, mass media, tineretului şi sportului. Programul în vigoare a fost încheiat în aprilie 2008, pentru perioada 2008-2011.

Cadrul juridic

Acord de cooperare economică şi tehnică, semnat la Alger, la 13 ianuarie 2003 si intrat in vigoare in aprilie 2008 
Acord privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor
Convenţie privind evitare a dublei impuneri
Acord privind crearea Comisiei mixte româno-algeriene de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică
Protocol de constituire si functionare a Consiliului Oamenilor de Afaceri Algero-Roman incheiat intre Camerele de Comert si Industrie ale celor doua tari 
Protocol de cooperare intre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti-CCIRB si Camera Algeriana de Comert si Industrie 
Acord de cooperare în domeniile urbanismului, construcţiilor şi locuinţelor
Acord de colaborare culturală - Program de colaborare în domeniile învăţământului, ştiinţei, tehnologiei, culturii, mass media, tineretului şi sportului pentru perioada 2008-2011
Acord de colaborare între agenţiile naţionale de presă
Convenţie consulară
Înţelegere, prin schimb de note verbale, privind unele facilităţi de acordare a vizelor.
Relaţii consulare

Cetăţenii celor două state au nevoie de viză de intrare pe teritoriul celeilalte ţări. Posesorii de pasapoarte diplomatice nu au nevoie de viza de intrare, avand drept de sedere 90 de zile.

Ambasadorul României în Algeria este  Victor Mircea

 

Ambasadorul Algeriei în România este Habib Chawky Hamraoui

domeniu: 
categorie: