Ziua Naţională a Cubei

Republica Cuba este un stat în nordul Americii centrale, situat pe cea mai mare insulă din Antile, care se află la confluenţa Mării Caraibelor, al Golfului Mexic şi Oceanului Atlantic. La nord se află SUA şi Bahamas, la vest Mexic, la sud Insulele Cayman şi Jamaica, iar la sud-est Haiti.

Populaţiile originale amerindiene (Taino, Siboney şi Guanajatabey) au căzut sub dominaţia Spaniei în secolul al XVI-lea. În mai puţin de 200 de ani, populaţia indigenă a fost practic exterminată total. Lupta coloniei pentru independenţă a început în 1868 şi a continut de-a lungul secolului al XIX-lea până la Războiul spaniolo-american din 1898. Statele Unite au ocupat insula până când i s-a recunoscut independenţa în 1902, limitată totuşi de Amendamentul Platt (revocat în 1934), SUA continuând să aibă o influenţă majoră în politica cubaneză.

 

Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz şi armata lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherilă care se opuneau dictatorului Fulgencio Batista. 'Mişcarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste mişcări şi a cucerit puterea, formând guvernul în 1959, după victoria împotriva forţelor militare loiale lui Batista. În momentul în care Batista a fost alungat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea cetăţenilor străini şi companiilor străine (în special nord-americane). Noul guvern revoluţionar a adoptat reforma agrară şi a confiscat cea mai mare parte a proprietăţilor agricole ale companiilor străine. În scurtă vreme, relaţiile cu SUA s-au deteriorat. La început, Castro nu dorea să discute planurile sale de viitor, dar în cele din urmă s-a declarat comunist, explicând că încearcă să construiască socialismul în Cuba. Au fost stabilite relaţii deplomatice cu Uniunea Sovietică. Un guvern nou, condus de renăscutul Partid Comunist Cubanez, a început să pună în practică reformele economice promise de Castro. Printre alte lucruri, asistenţa medicală şi învătământul au devenit gratuite pentru toţi cubanezii pentru prima oară. Cu o oarecare întârziere, o constituţie de inspiraţie sovietică a fost adoptată în 1976.

Pentru mai multe decenii, Cuba a primit un ajutor (subvenţie) masiv din partea URSS, în schimbul zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumată în Cuba, iar restul era vândut pe piaţa mondială pentru un profit de câteva miliarde de dolari. În schimbul acestei subvenţii sovietice, Cuba sprijinea mişcărle comuniste din toată America Latină (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia şi Chile) şi din Africa (Angola, Mozambic şi Etiopia). Numai în Angola existau peste 50.000 de militari cubanezi. Colapsul Uniunii Sovietice din 1991 i-a dat o lovitură economică grea Cubei, iar când sovieticii au încetat acordarea ajutorului anual de 6 miliarde de dolari , guvernul comunist a chemat populaţia la "perioadă specială" de refacere.

În ciuda faptului că i-a fost interzis accesul la împrumuturile de la FMI şi Banca Mondială, deoarece Cuba este în zona debitorilor Clubului de la Paris cu sute de milioane de dolari, economia ţării nu s-a prăbuşit, deşi venitul pe cap de locuitor este încă mai mic decât era în 1989 (dar în creşere lentă). Economia cubaneză are ca ramuri importante agricultura (tutun, zahăr, citrice), mineritul (nichel) şi turismul.

Cei mai importanţi parteneri comerciali ai Cubei sunt: Spania, Canada, Franţa, Italia, Anglia şi Japonia. Embargoul SUA împotriva Cubei se aplică tuturor bunurilor, cu excepţia produselor medicale şi a mărfurilor agricole, care sunt autorizate de lege. Companiile agricole americane sunt libere să exporte în Cuba, cu condiţia plăţii în avans în bani gheată. Călătoriile cetăţenilor americani sunt în mare parte interzise prin lege. Totuşi, unii cetăţeni americani vizitează în mod ilegal Cuba, călătorind prin Mexic, Canada sau Bahamas, ei fiind mai apoi pasibili de plata unor amenzi mari dacă sunt puşi sub acuzare. Însă, autorităţile americane nu sunt foarte stricte cu turiştii obişnuiţi care nu sunt implicaţi în activităţi criminale.

În iulie 2006, datorită unor probleme de sănătate, Fidel Castro predă provizoriu puterea fratelui său, Raúl. În februarie 2008, Fidel anunţă că, după 50 de ani de putere, renunţă la preşedenţia Cubei.

Raúl Castro, care se pare că va fi succesorul, anunţă reforme economice, având ca obiectiv, printre altele: sistemul de salarizare, susţinerea proprietăţii private asupra locuinţelor, a ternurilor agricole şi alte drepturi şi libertăţi (care anterior erau interzise de către regimul dictatorial al lui Fidel Castro), cum ar fi dreptul de a cumpăra şi deţine un telefon mobil, un calculator.
 
Relaţiile diplomatice

Relaţiile diplomatice între România şi Republica Cuba au fost stabilite, la nivel de legaţie, la 13 aprilie 1927. Întrerupte la 27 septembrie 1942, relaţiile diplomatice au fost restabilite, la 26 octombrie 1960, la rang de ambasadă.

Ambasada României din Cuba este condusă de un însărcinat cu afaceri a.i., Vasile Macovei (decembrie 2008)

Ambasada Cubei în Bucureşti este condusă, de domnul ambasador Manuel Ismael Hermida Medina (noiembrie 2005).

Relaţiile politice  

decembrie 1995 a avut loc vizita în Cuba a unei delegaţii de parlamentari din grupul de prietenie româno-cubanez;
noiembrie 1998 au avut loc la Havana, consultări între ministerele de externe ale celor două ţări, la nivel de director general;
martie 2001 au avut loc, la Bucureşti, consultări între ministerele de externe ale celor două ţări, la nivel de secretar de stat;
aprilie 2001, participarea unei delegaţii parlamentare române la cea de-a 105-a Conferinţă Interparlamentară, (Havana);
Din 2002 nu au mai avut loc contacte politice, până în mai 2006, când au avut loc la Bucureşti consultări între ministerele afacerilor externe ale celor două ţări, la nivel de directori, direcţie politică.

Relaţiile economice

Principalele documente care definesc cadrul juridic al relaţiilor bilaterale în acest domeniu:

Acordul de cooperare şi credit între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba pentru realizarea de obiective industriale în Cuba (semnat la Bucureşti la 30.10.1981);
Convenţia între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba privind colaborarea pentru crearea de noi capacităţi de fabricare de produse cu conţinut de nichel + cobalt în Republica Cuba (semnată la Havana la 30.09.1982);
Protocol între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba pentru continuarea colaborării prin crearea unor noi capacităţi de realizare de produse care conţin nichel şi cobalt la Complexul "Las Camariocas", care face parte integrantă din Acordul bilateral, semnat la 30.09.1982);
Acord comercial şi de cooperare economică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba (semnat la Havana la 5.02.1995);
Acord de cooperare între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera de Comerţ a Republicii Cuba (semnat la Havana la 6.02.1995).

n România sunt înregistrate 5 firme cu capital mixt româno-cubanez, cu un capital străin de 76,2 mii dolari SUA.

Principalele obiective de cooperare economică realizate în comun:

În 1993 s-a convenit cu partea cubaneză ca schimburile comerciale bilaterale să se efectueze în devize libere, pe baza normelor internaţionale de comerţ exterior.

- Memorandumul de înţelegere semnat în 1992 între cele două guverne prevede că părţile vor sprijini dezvoltarea altor forme de colaborare economico-financiară, printre care şi operaţiunile compensate tip "barter", cooperarea industrială şi crearea de întreprinderi mixte între agenţii economici din cele două ţări.

România a participat la construirea fabricii de ciment din Santiago de Cuba.

Întâlnirea Comisiei interguvernamentale româno-cubaneze

- 19-21 septembrie 2001, Bucureşti.

Cadrul juridic

Acord comercial şi de cooperare economică (1995).

Convenţii consulare

Înţelegere privind desfiinţarea vizelor, pe bază de reciprocitate, pentru cetăţenii celor două ţări, posesori de paşapoarte diplomatice şi de serviciu (1963);
Acord privind scutirea reciprocă de la plata chiriei pentru imobilele date în folosinţa reprezentanţelor diplomatice ale celor două ţări (1979);
Convenţie privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală.

Alte acorduri guvernamentale

Acord privind transporturile aeriene civile (1978);
Acord privind colaborarea şi cooperarea în domeniul poştelor şi telecomunicaţiilor (1980);
Acord privind colaborarea în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale (1995);
Acord privind colaborarea în domeniul sportului între Ministerul Tineretului şi Sportului din România şi Institutul Naţional de Sport din Cuba (1995).

Relaţiile culturale

Acord de colaborare culturală (1960).

Menţiuni speciale

Regimul vizelor

Pentru titularii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, pe bază de reciprocitate, s-a convenit desfiinţarea vizelor.

domeniu: 
categorie: