Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Spania că greva piloţilor de la compania IBERIA continuă şi în zilele de 24 şi 29 Februarie. Vor fi afectate în marea lor majoritate zborurile interne şi europene. Singurele zboruri transatlantice anulate în aceste zile sunt cele care fac legătura între Madrid şi Lima, Bogota, Sao Paolo, Buenos Aires.
Purtătorul de cuvânt al ministerului austriac de Interne, Hermann Muhr, a declarat, Miercuri, că Austria urmează să suspende ratificarea Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA) şi să aştepte decizia Parlamentului European în acest sens.
Reprezentanții unui magazin Lidl din Franța nu acceptă clienți români. Angajații magazinului au motivat că în preajma magazinului și-au așezat barăci niște români de etnie romă care ar deranja clienții.
Un reprezentant al ONU se află în Macedonia pentru a lansa o nouă rundă de discuţii menite să pună capăt unei dispute de lungă durată asupra numelui acestei ţări între cei doi vecini Grecia şi Macedonia.
Grecia va beneficia de un ajutor public de 130 de miliarde de euro şi de ajutor din partea sectorului privat, care a acceptat să suporte 53,5 la sută din datoria greacă.
Discuţiile Guvernului cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene se vor axa, în principal, pe situaţia economică internaţională şi evoluţia din România, a declarat premierul Mihai Răzvan Ungureanu, în cadrul unui briefing de presă.
Dominiqe Strauss-Kahn este acuzat de "complicitate la proxenetism" şi "tăinuirea unui abuz de bunuri sociale" şi a fost plasat în arest preventiv în dosarul de proxenetism supranumit Carlton.
Grupul Băncii Mondiale a adus împreună la Viena factori de decizie - experţi, bancheri şi autorităţi de reglementare din Europa de Est şi Asia Centrală - pentru a aborda recuperrarea datoriilor provenite din insolvenţă, într-un efort de a spori accesul la finanţare pentru intreprinderi şi pentru a încuraja creşterea economică.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Germania că până pe data de 22.02.2012 (ora 05.00) se va desfăşura la Frankfurt greva controlorilor de trafic.
Joachim Gauck, un pastor fost militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană (RDG) va fi următorul preşedinte german, a declarat cancelara Angela Merkel.
Consiliul Directorilor Executivi ai Băncii Mondiale s-a întâlnit pe 17 Februarie, sub preşedinţia lui Abdulrahman M. Almofadhi, pentru a discuta despre alegerea următorului preşedinte al Grupului Băncii Mondiale, în urma anunţului făcut de actualul preşedinte, Robert B. Zoellick, cum că nu îşi va reînnoi actualul mandat, care expiră la 30 iunie 2012.
La Bruges, pentru Saptamana Nationala a Romaniei si Moldovei
Marți, 21 Februarie 2012, Alteța Sa Regală Principele Radu al României va participa la Conferința Colegiului Europei de la Bruges dedicată Săptămânii Naționale a României și Republicii Moldova.
Marți, 21 Februarie 2012, Alteța Sa Regală Principele Radu al României va participa la Conferința Colegiului Europei de la Bruges dedicată Săptămânii Naționale a României și Republicii Moldova.
Un îndemn părintesc, pe care nu se ştie dacă evreii îl vor urma...
SUA şi Regatul Unit au îndemnat Israelul să se abţină de la o acţiune militară împotriva Iranului şi programului nuclear al republicii islamice, după ce nave militare iraniene au trecut prin Canalul Suez şi au ancorat în portul sirian Tartous, sporind tensiunile din zonă.
Corespondenţă din Bruxelles: Începând cu data de 1 Iunie, produsele ecologice certificate în Uniunea Europeană şi Statele Unite pot fi comercializate drept produse ecologice de cele două părţi ale Atlanticului, graţie acordului de parteneriat semnat la Nürnberg (Germania), de Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, şi de Kathleen Merrigan, secretar-adjunct în Ministerul Agriculturii din SUA.
Sindicatul din domeniul securităţii aeriene GdF a decis prelungirea cu 24 de ore a grevei controlorilor de trafic de pe aeroportul din Frankfurt. Astfel, protestul controlorilor se av prelungi până Miercuri, la orele 04.00 GMT.
Nu crede într-o opoziţie "care vine să distrugă tot ce au făcut cei dinainte"
România este un partener special al Statelor Unite şi trebuie să primească un ajutor pentru acest lucru, a spus Victor Ponta cu ocazia vizitei sale în Statele Unite.
Armata rusă va primi, în următorul deceniu, peste 400 de rachete balistice intercontinentale, îşi va spori numărul avioanelor de vânătoare, al elicopterelor şi tancurilor, a anunțat premierul rus Vladimir Putin.