Publicat: 26 Septembrie, 2017 - 18:47

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală – INCFC, organizează, în colaborare cu Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, în perioada 2 – 6 octombrie 2017, atelierul Light Design și Comunicare Creativă în cadrul proiectului „Master-class” pentru perfecționarea profesională a angajaților din instituțiile de spectacole. 

Atelierul va fi condus de Christopher THACKER (JAEGER), specialist britanic cu o experiență de peste 30 de ani în light design. Christopher THACKER, absolvent al The London Academy of Music and Dramatic Art, a făcut parte de-a lungul timpului din echipele celor mai importante companii de dans, operă, musical și teatru din lume, printre care amintim. Amintim doar că a fost, între 1998 – 2005 Lighting Design Consultant, Queens Theatre Hornchurch, London UK; în 2006 – Creative Set and Lighting Design, ACG Monaco.
 
În palmaresul său se numără și colaborările cu instituțiile de spectacole din România: Teatrul Național București – la spectacolele „Toți fiii mei” și „Vizita bătrânei doamne”; „Carmen”, în versiunea lui Peter Brook (în cadrul Sibiu Capitală Europeană 2007); Opera Națională București și Teatrul Național Timișoara.

Anul acesta, ca urmare a concluziilor aferente atelierului desfășurat în anul 2015, cursanții vor avea ocazia de a aplica tehnicile prezentate prin participarea directă la conceperea planului de lumini al unui spectacol din repertoriul curent al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Va fi astfel exemplificat, prin studiu de caz, traseul de la idee la funcționarea perfectă a unei scheme de lumini specifice unui spectacol de teatru.

Light designer-ul este responsabil de interpretarea vizuală a luminii atunci când vine vorba de un eveniment teatral, de televiziune sau în cazul unui spectacol live pe scenă. El colaborează permanent atât cu regizorul, scenograful sau coregraful, cât și cu sound designer-ul sau video designer-ul, devenind astfel un membru esențial în ECHIPA DE CREAȚIE. Light designer-ul folosește o gamă largă de echipamente de lumini, de culori și multe alte tehnici pentru crearea atmosferei necesare fiecărei situații în parte.

Atelierul se adresează tehnicienilor, maiștrilor, inginerilor de lumini din instituții de spectacol, studenților din facultățile de teatru, altor persoane din mediul public sau privat, interesate să se specializeze în domeniul light design-ului.
 
Taxa de înscriere este de 400 lei. La finalul atelierului toți participanții vor primi un certificat de participare emis de INCFC.