Publicat: 7 Decembrie, 2017 - 10:59

Muzeul de Etnografie Botoșani desfășoară, în perioada 7 — 8 decembrie 2017, începând cu orele 13.00, atelierele creative de încondeiat globuri intitulate 'De sărbători, mai aproape de tradiție', la sediul din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50.

Bazate pe colaborarea cu doamna profesor Maria Ursulean, coordonator al secțiunii de pictură tradițională de la Școala Populară de Arte Botoșani, ce-și desfășoară activitatea la Bucecea, aceste ateliere urmăresc să redescopere și să promoveze valoarea și frumusețea artei populare tradiționale, folosind oul ca element-suport pentru crearea globurilor pentru brad, prin încondeiere.

Îndrumați de mici meșteri, de la Liceul Tehnologic Bucecea, deja familiarizați cu tehnicile de încondeiere, participanții vor realiza decorarea și transformarea ouălor în globuri.

Taxa de participare este de 2 lei/persoană.

Maria — Laura Tocariu, șef al Secției de Artă plastică — Etnografie, din cadrul Muzeului Județean Botoșani