Publicat: 9 Octombrie, 2017 - 11:01

De ani buni, asistăm sideraţi cum comisii şi subcomisii s-au înfiinţat în Parlamentul României , formate din zeci de deputaţi şi senatori care, practic, nu prea fac nimic sau se adună ca să ne arate nouă electoratului cum se fac că muncesc pentru binele poporului.

Avem comisii paritare şi în Camera Deputaţilor şi în Senat care, chipurile, analizează şi constată nimic sau aproape nimic.

Sunt de râsul curcilor aceşti aleşi a căror activitate, indiferent de comisia din care fac parte,  nu are nicio finalitate, doar poate faptul că îşi primesc stipendiile şi retribuţiile de la aceste comisii. Pentru rigurozitatea analizei, am să vă prezint multitudinea de comisii de la Senat şi Camera Deputaţilor, dar şi  cele mixte, formate atât din senatori cât şi din deputaţi.

Comisii permanente ale Camerei Deputaţilor:

1.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare

2.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci

3.

Comisia pentru industrii şi servicii

4.

Comisia pentru transporturi şi infrastructură

5.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

6.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

7.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

8.

Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic

9.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială

10.

Comisia pentru sănătate şi familie

11.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

12.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

13.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

14.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

15.

Comisia pentru politică externă

16.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

17.

Comisia pentru regulament

18.

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

19.

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

20.

Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării

21.

Comisia pentru afaceri europene

 

Comisiile permanente ale Senatului:

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

 

Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

 

Comisia economică, industrii şi servicii

 

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital

 

Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

 

Comisia pentru politică externă

 

Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului

 

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

 

Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială

 

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

 

Comisia pentru sănătate publică

 

Comisia pentru cultură şi media

 

Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi

 

Comisia pentru egalitatea de şanse

 

Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare

 

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii

 

Comisia pentru regulament

 

Comisia pentru afaceri europene

 

Comisia românilor de pretutindeni

 

Comisia pentru transporturi şi energie

 

Comisia pentru mediu

 

Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică

 

Comisii mixte:

1.

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

2.

Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe

3.

Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989

4.

Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

5.

Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova

6.

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

Comisii speciale:

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a Războiului pentru întregirea Neamului

 

Comisii de anchetă:

Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial

 

Ce este comic în cadrul aşa-zisei activităţi din cadrul unei comisii este faptul că un senator sau deputat poate face parte în acelaşi timp din mai multe comisii, funcţionale concomitent, şi iată cum comisiile rămân vitregite de lipsa de cvorum şi de membri. Ce să-i faci, aşa se face politică pe Dâmboviţa.

De câte ori, în politica românească, apare câte un scandal media sau public, care debordează şi nu mai poate fi ţinut sub masă ori măcar înăbuşit din faşă, el va fi cu siguranţă îngropat de o comisie nou creată, care să nu facă nimic sau să pună batista pe ţambal.

Şi mă gândesc  la toate comisiile SRI sau SIE, care ar fi trebuit să controleze activitatea serviciilor secrete; ele nu au făcut decât să mimeze acest lucru, mai grav ni s-a arătat de întreaga mass media că, de fapt, comisiile erau controlate de serviciile de informaţii şi nu invers.

Am văzut de-a lungul anilor tot felul de comisii care, aşa cum s-au înfiinţat, tot aşa s-au şi dizolvat. Cum s-a întâmplat cu comisia moşiei de la NANA, condusă de deputatul liberal Ludovic Orban şi luată la greu la mişto de deputata şi chiar ministrul Elena Udrea. Tot aşa cum s-a întâmplat cu comisia alegerilor prezidenţiale din 2009, când a fost ignorată de şefii de instituţii importante, luată la mişto de alţii şi umplută de ridicol de cei mai mulţi dintre cei chemaţi la audieri. A făcut un raport care nu foloseşte nimănui, chiar dacă constatările comisiei te înfioară, atâta timp cât se vorbeşte de constituire de grup infracţional organizat, pentru a favoriza un anume candidat, fals intelectual şi fraudă, toate aceste infracţiuni au fost făcute cu bună ştiinţă, de acoliţii şi grupul de mafioţi din jurul fostului preşedinte.

Mare freamăt apare la aceste comisii de câte ori trebuie să valideze un ministru pentru un nou Guvern.

Pe repede înainte, cale de câteva minute, sunt puse întrebări de către unii care ştiu tot la fel de multe cât cei care ar trebui să răspundă, adică acei miniştri care au primit un nou portofoliu la un alt minister cu preocupări total diferite, adică un ministru bun la de toate. Comisiile, de regulă, au în interiorul lor nişte neica nimeni, care şi-au plătit la partid sau la şeful lor direct din partid sau de unde o fi fost el locul de deputat sau senator şi care, de cele mai multe ori, nu au nimic comun cu obiectivele stabilite de comisie.  Mi-e greu să cred că cinva poate să facă parte dintr-o comisie, fără să fie pregătit în domeniul pe care îl acoperă comisia.

Să nu se mai întrebe şi să se mire aleşii noştri de ce Parlamentul este pe ultimul loc în sondajele care se referă la încrederea populaţiei în Parlament tot aşa cum la fel se întreabă de ce plătim noi atâţia deputaţi şi senatori, dacă ei uită care le este menirea în Parlamentul României şi anume  aceea de a face şi a da ţării legi bune, predictibile şi neinterpretabile, legi care să consolideze democraţia de tip occodental pentru care am optat şi ne-am sacrificat şi statul de drept despre care toţi aceşti seniori ai politicii româneşti ne vorbesc atât de frumos.

 

Format: