Publicat: 27 Iunie, 2018 - 15:11

Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat destinat tuturor cetățenilor români care au antamate vacanțe în Grecia, în care avertizează că vremea va fi deosebit de rea, cu temperaturi în scădere, averse de ploaie și furtuni însoțite de grindină.

MAE informează că zonele cele mai afectate vor fi Thessalia, Sporades, Evia, nordul Mării Egee, treptat nordul Greciei, orașul Salonic și partea Centrală, vestul Peloponezului, Attica, orașul Atena.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.rowww.mae.roși reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: