Publicat: 25 Iunie, 2018 - 20:00

Avocatul Poporului efectuează o anchetă la Casa Județeană de Pensii Bacău, în condițiile tergiversării de către Casă a soluționării dosarului unui petent. Ancheta vizează posibila încălcare a art. 47 și art. 52 din Constituția României privind nivelul de trai și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Ancheta este urmarea unui memoriu adresat, în 18 iunie 2018, Avocatului Poporului, prin care o petentă semnalează faptul că mătușa sa, de origine greacă, a locuit în România și a lucrat la Platforma Petrochimică Borzești până în anul 1987, când s-a repatriat în Grecia. Conform sesizării, mătușa petentei, îndeplinind condițiile legale de obținere a unei pensii pentru activitatea desfășurată în România, a depus la Casa Județeană de Pensii Bacău dosarul de pensionare, împreună cu toate documentele prevăzute de legislația în materie. Cu ocazia analizării dosarului de pensionare, s-a constatat existența unei neconcordanțe între data nașterii înscrisă în actele de stare civilă și data nașterii înscrisă în carnetul de muncă. Având în vedere neconcordanța constatată, printr-o decizie din 18 februarie 2016, Casa Județeană de Pensii Bacău i-a respins cererea de pensionare.

Ulterior, în urma demersurilor efectuate în Grecia, respectiva persoană a obținut un document prin care se atestă că persoana cu datele consemnate în actul stare civilă este aceeași cu persoana ale cărei date sunt înscrise în carnetul de muncă, document pe care l-a transmis la începutul anului 2017 Casei Județene de Pensii Bacău. Odată cu transmiterea documentului, petenta, împuternicită a mătușii sale, s-a interesat la Casa Județeană de Pensii Bacău cu privire la necesitatea depunerii unui nou dosar de pensionare, dar, conform celor relatate de petentă, reprezentanții instituției i-ar fi comunicat că nu este necesară constituirea unui nou dosar.

Totuși, pentru clarificarea situației, în luna martie 2017 conducerea Casei Județene de Pensii Bacău ar fi trimis documentul în cauză către Casa Națională de Pensii pentru obținerea unui punct de vedere. Din luna martie 2017 și până în prezent, petenta a efectuat numeroase demersuri, atât la Casa Județeană de Pensii Bacău cât și la Casa Națională de Pensii Bacău, însă cele două instituții nu i-au confirmat transmiterea documentului, respectiv primirea acestuia în vederea analizării, astfel că nici la această dată situația persoanei repatriate în Grecia nu este clarificată în ceea ce privește dreptul la pensie.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Geo: