
Bariere la toate trecerile peste calea ferată şi mai multe măsuri de prevedere pentru evitarea accidentelor. Asta vor peste o sută de parlamentari care au semnat un proiect de lege în acest sens. În sprijinul lor vin cifre negre. În primele cinci luni au fost 20 de accidente în care 10 oameni au murit şi 19 au fost răniţi.
La marginea Bucureştiului, în localitatea Tunari nu exista nici bariere, nici semnale luminoase care să avertizeze că trece trenul. Deşi cel puţin 25 de garnituri trec zilnic pe acolo. Crucile de pe marginea drumului stau mărturie despre cât de riscantă este traversarea şinelor.
Șofer: „Trebuie să ajungi pe linie ca să vezi. Indiferent cât de bine s-ar curăța, mai sunt acolo boscheți în partea aia care ar trebui curățați și s-ar mai vedea ceva”.
Soluţia aleşilor este ca la toate trecerile la nivel cu calea ferată de pe drumurile naţionale să fie montate bariere, iar pe o rază de 150 de metri să nu existe nimic care să optureze vizibilitatea, nici măcar copaci sau arbuşti. Actul normativ va intra în dezbaterea Parlamentului la toamnă.


