Publicat: 18 Ianuarie, 2012 - 15:45

Președintele Traian Băsescu a fost invitat la Focșani pe 24 Ianuarie, unde vor fi aniversați, cu fanfară militară, concerte de muzică populară şi retragere cu torţe, 153 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Administraţia judeţeană a trimis invitaţii preşedinţilor de partide, preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, miniştrilor şi şefilor de Consilii Judeţene din Regiunea Sud-Est.
 
"24 Ianuarie este ziua în care, an de an, sărbătorim Unirea Principatelor Române, sau aşa cum mai este cunoscut acest eveniment, Mica Unire care a stat la baza Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Este o zi de sărbătoare naţională, plină de încărcătură istorică pe care o vom marca aşa cum se cuvine şi anul acesta. În acest context, şi ca în fiecare an, Consiliul Judeţean Vrancea a lansat invitaţii oficiale către Preşedinţie, Guvern, ministere, preşedinţii partidelor parlamentare, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, preşedinţi de consilii judeţene, pentru a participa la aceste manifestări. Toţi cei care vor răspunde invitaţiei noastre vor participa la evenimente deosebite care vor marca înplinirea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române. Prin organizarea acestor manifestări nu facem altceva decât să respectăm istoria şi simbolurile naţionale", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan.
 
Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române va începe la ora 11.00 cu un simpozion dedicat Unirii Principatelor. De la ora 14.00, fanfara militară va cânta în Parcul Central, iar de la ora 15.00, pe scena amplasată în Piaţa Unirii, va avea loc un concert coral la care va participa Corul Pastorala şi Corul "Ghe. Tătărăscu".
 
Începând cu ora 15.30, va avea loc festivitatea de premiere a liceelor care au participat la concursul "Unirea Principatelor în context european". La acest concurs vor participa Colegiile "Alexandru Ioan Cuza", "Unirea" şi "Mihail Kogălniceanu" din Focşani, precum şi Liceul "Alexandru Ioan Cuza" din Panciu. Fiecare unitate de învăţământ va trebui să desemneze câte o echipă formată din trei elevi şi coordonată de un profesor, care va realiza câte un film de cinci minute cu tematica mai sus amintită. Filmele vor fi vizionate de un juriu care va alege cel mai bun material.
De la ora 16.00, pe scena din Piaţa Unirii vor urca trei artişti de muzică populară din Ardeal, Muntenia şi Moldova care vor susţine un recital folcloric.
 
Manifestările se vor încheia cu retragerea cu torţe, moment organizat cu militarii din Granizoana Focşani.