Publicat: 13 Februarie, 2018 - 15:20

Cei mai curajoşi schiori şi snowboarderi din ţară s-au aliniat în weekend la startul unui concurs extrem de spectaculos, poate cel mai spectaculos concurs al acestui sezon în complexul de ski şi snowboard Arena Platoş Păltiniş.

 

Cei 37 de concurenţi au avut în faţă un traseu foarte solicitant, care le-a pus serios la încercare atât curajul cât şi îndemânarea. Traseul amenajat pentru această ediţie a pornit cu un val imediat după start, un kicker mai mare, cu aterizare de şase metri urmat de un kicker ceva mai mic, cu aterizare de cinci metri, apoi patru contrapante simple, de stânga şi de dreapta, două contrapante de dreapta cu kicker şi drop la ieşire şi o ultimă contrapantă de stânga înaintea finişului. 'A fost un traseu fluent, cu elemente mai uşoare la început dar care au devenit din ce în ce mai dificile până la final. Concursul a fost extrem de competitiv, desfăşurat în viteza maximă iar concurenţii au fost foarte încântaţi', spune Radu Lungu, organizatorul de competiţii al complexului Arena Platoş Păltiniş. După antrenamente, concurenţii au trecut printr-o manşă de calificare individuală, cronometrată, în urma căreia s-au format grupele de 4, în format eliminatoriu. Ciucanii au dominat din nou concursul. La snowboard, Matyas Iszlay, descalificat ediţia trecută pentru un contact intenţionat, a avut serios de furcă cu Zoltan Reisz pentru locul I. Iar, surprinzător, ultima poziţie pe podium a fost ocupată de un concurent prezent în premieră la acest concurs, George Dumitrescu jr., din Sinaia. După ce a învins la Freestyle Open, ciucanul Pap Koppany a câştigat şi concursul de XCross, urmat de doi clujeni, Călin Petruş şi Angelo Bude. 

Duminică, băieţi şi fete au lăsat deoparte schiurile şi plăcile şi s-au urcat pe biciclete. Traseul a fost reamenajat în noaptea precedentă iar unele elemente au fost modificate pentru o mai bună trecere cu bicicleta. Nu mai puţin de 47 de concurenţi, unii veniţi chiar din Republica Moldova, au vrut să îşi testeze limitele în acest concurs unic în România. Cicliştii s-au putut familiariza cu traseul într-o manşă de antrenament, au urmat apoi calificările unde cinci concurenţi au fost descalificaţi pentru că au ratat o poartă din traseu, printre ei chiar şi unul dintre favoriţi, Lorenzo Akos din Cluj. Primii 32 clasaţi au avansat în manşele eliminatorii, pe grupe de câte patru. 'Suprafaţa de concurs s-a comportat excelent, zăpada nu a fost foarte îngheţată, a fost un real concurs pe zăpadă. Cu cât avansau în grupe se vedea că fiecare dintre ei avea un control tot mai bun şi o viteză tot mai mare, oricând se putea schimba liderul grupei. Iar ceaţa a dat un aer de luptă competiţiei, savurată de toţi concurenţii', mai spune Radu Lungu. Pe lângă premiile oferite de sponsori, Red Bull, Kaufland Extreme Games, Magazinul H2O şi Picture Clothing, concurenţii au fost premiaţi şi în bani, 500 de lei locul I, 300 locul secund şi 200 de lei pentru ultima poziţie de pe podium.

Ski and Snowboard 4 X CROSS

SKI

Loc 1. Pap Koppany
Loc 2. Petruş Călin 
Loc 3. Bude Angelo

Premiu de încurajare: Teodorescu Anamaria Anastasia

Snowboard

Loc 1. Iszlay Matyas
Loc 2. Reisz Zoltan
Loc 3. Dumitrescu George Junior
premiu încurajare fată: Gavrilă Izabela

MTB WINTER 4 X CROSS
Loc 1. Seician Ovidiu
Loc 2. Szekely Zoltan Attila
Loc 3. Delescu Andy
Loc 4. Boitor Botond
Loc 5. Bonta Remus.

Tag-uri Nume: