Publicat: 4 Iulie, 2018 - 11:11

Banca Comercială Română pune la dispoziția fermierilor finanțări de până la 80% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA, în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), Plăților Redistributive, cât și în cadrul Măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole. 

Creditele pot fi contractate prin toate cele 508 unități teritoriale BCR, una dintre cele mai bine reprezentate rețele bancare din România, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural. 

BCR vine în întâmpinarea micilor fermieri cu un proces simplificat, care permite, aprobarea creditului într-o singură zi, astlfel încât aceștia să poată beneficia cât mai repede de banii necesari lucrărilor agricole. 

Este important de precizat că, pentru acest credit, rambursarea și plata dobânzii se fac într-o singură tranșă, din subvenția încasată, astfel încât nu este necesară existența altor surse proprii. 

Fermierii eligibili pentru subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de facilități de finanțare, în baza Adeverinţei de înregistrare fermier emisă de APIA. 

Pe lângă creditele APIA, fermierii mai au la dispoziție la BCR și alte facilități de finanțare a activității curente, cum ar fi creditul de capital de lucru pentru agricultură, prin care își pot finanța lucrările agricole, achiziția de materii prime, îngrășăminte, combustibili și altele pentru campania agricola 2018-2019. Rambursarea creditului este corelată cu perioada de valorificare a culturilor, iar garanțiile pot fi constituite în baza convențiilor semnate cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare și este cel mai valoros brand financiar din România.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.600 de bancomate şi POS - 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.  
*  *
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.600 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2017, Erste Group deținea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.

Tag-uri Institutii: