Publicat: 4 Decembrie, 2014 - 08:19

Instanţa supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali.

Clubul de fotbal a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.

Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013.

Clubul Sportiv al Armatei a fost reprezentat de firma de avocatură Milcev Burbea, specializată în litigii pe proprietate intelectuală.

Printre pârâţii din dosar a fost şi producătorul de vinuri SC Ostrovit SA.

Instanţa supremă a decis şi anularea contractului de licenţă încheiat de această societate cu clubul de fotbal, în 2011, pentru folosirea mărcii Steaua pe eticheta unor produse.

Potrivit unor surse ProSport, MApN este interesată să scoată mai mulţi bani de la Gigi Becali. Cel mai probabil, reprezentanţii Armatei se vor aşeza la masa negocierilor cu cei ai Stelei şi vor discuta pentru folosirea mărcii în schimbul unei sume de bani. Aceeaşi variantă a fost anunţată şi de Duckadam, în luna septembrie a acestui an.