Publicat: 16 Mai, 2018 - 20:00
Șoseaua Mihai Bravu nr. 4, locul unde Arta, Cartea și Comunitatea își vor da întâlnire!

Marți, 15 mai 2018, Biblioteca Metropolitană București a redeschis trei spații noi: Artoteca, Mediateca și Biblioteca Sonoră.

La festivitatea de deschidere au fost prezenți consilieri generali ai Municipiului București și de la primăriile de sector.

Au luat cuvântul Tomnița Michaela Florescu, Viceprimar General al Capitalei, Mirel Taloș, Vicepreședinte al Institutului Cultural Român, și Radu George Serafim, critic de artă și scriitor.

Alături de invitații noștri, publicul numeros iubitor de artă și muzică prezent la eveniment a admirat lucrările de artă din cadrul expoziției E-Etic și Estetic, organizată de Fundația Adevăr și Centrul Cultural HDU cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, precum și o expoziție personală a pictorului vâlcean Traian Ștefan Boicescu. Întregul eveniment a fost îmbogățit de un mini-recital de operă ce a cuprins arii din Mozart, Beethoven, Lehar, Wasserman și Marțian Negrea.

Artoteca este un spațiu destinat publicului iubitor de arte vizuale, care va găzdui expoziții diverse.

Mediateca este o filială BMB destinată în mod special iubitorilor de muzică, ce deține un fond considerabil de cărti, albume, CD-uri, DVD-uri, casete video şi audio cu multe producţii artistice realizate de-a lungul anilor atât în ţară, cât şi în străinătate.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice în subordinea Primăriei Municipiului București, a cărei principală misiune este cea de a facilita accesul gratuit și nediscriminatoriu la informare și lectură, atât în spațiile proprii, cât și/sau prin serviciul de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: