Publicat: 2 Ianuarie, 2013 - 15:15
Share

În anul 2012 organizaţia Salvaţi Copiii a cuprins în programele sale peste 176.000 de copii, 12.600 de cadre didactice şi specialişti şi 25.700 de părinţi. A implicat în activităţile desfăşurate cu precădere în 22 de judeţe peste 2.440 de voluntari.
Prezentăm bilanţul activităţii organizaţiei Salvaţi Copiii pentru anul 2012:

"Activitatea a vizat în principal trei priorităţi pentru copiii din România:

>>> Reducerea mortalităţii infantile. România are cea mai mare rată a mortalităţii dintre ţările UE. Este dublă faţă de media europeană. În ţara noastră la fiecare 5 ore moare un copil care nu a împlinit vârsta de un an.
Până acum am sprijinit 2.992 de mămici şi copii cu vârste până în 5 ani din 26 comunităţi rurale sărace să-şi îmbunătăţească starea de nutriţie, informare, să-şi îngrijească sarcina şi bebeluşul, să aibă un doctor de familie iar pe copii să fie corect şi bine hrăniţi şi îngrijiţi.
Nu a existat nici un caz de mortalitate infantilă în localităţile în care lucrăm.
În completarea eforturilor noastre în comunităţile vulnerabile, am dotat cu echipamente medicale trei secţii de nou născuţi şi maternităţi: Cantacuzino, Adjud şi Piatra Neamţ.
Fondurile provin de la GlaxoSmithKline (GSK), Reckit Benckiser şi de la public, prin campania 2%. Este însă nevoie de mult mai mult suport pentru mai multe secţii de nou-născuţi şi maternităţi: se nasc mulţi copii prematur, cu probleme medicale.

De aceea am lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a putea achiziţiona incubatoare şi alt tip de echipamente necesare pentru 15 unităţi de profil din ţară stabilite deja împreună cu asociaţia neonatologilor din România. Banii se vor strânge prin SMS 8864 dar şi din donaţiile persoanelor fizice şi juridice www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume

Am continuat programul de educaţie preşcolară  cu sprijinul Ikea prin înfiinţarea a 10 grupe de grădiniţă estivală pentru copiii din comunităţi sărace, marginalizate, majoritatea de etnie romă. I-am pregătit pentru integrarea în învăţământul preşcolar/şcolar general. Toţi cei 200 de copii din Isaccea, Ploieşti, Caracal, Singiorgiu de Mureş, Târgovişte, Glod, Mangalia, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti, înscrişi în program, şi-au continuat educaţia: 133 în ciclul primar şi 67 la grădiniţa din comunitate.

Am susţinut şi reîntoarcerea la şcoală a 621 de copii care au fost obligaţi să muncească pentru a supravieţui, copii care nu au beneficiat de nicio formă de educaţie. 85% dintre ei au promovat examenele şcolare.Am susţinut şi copiii fără un suport parental adecvat, în programe de tip Școală după Şcoală. 91% dintre ei au promovat anul şcolar. Programul este susţinut de companii şi persoane fizice generoase prin Festivalul Brazilor de Crăciun, la care se adăugă Kaufland, Cora ,Henkel, Lidl şi Dentestet.

Programul se desfăşoară cu suportul Ikea, BCR, Enel Cuore, Porsche,MoneyGram.
Salvaţi Copiii are o echipă de 34 de specialişti în consilierea copiilor şi părinţilor (adulţilor) şi în terapia copilului. Avem  6 centre de consiliere gratuită în Bucureşti, Iaşi, Suceava,Târgu Mureş, Timişoara. Totodată, am dezvoltat module de lucru cu părinţii pe tema disciplinei positive şi a positive parenting. Lucrăm cu specialiştii din învăţământ pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile de lucru cu copiii.

Totodată, Salvaţi Copiii a organizat 16 servicii de consiliere şi suport pentru Copiii singuri acasă, cu părinţii plecaţi la muncă în afara ţării.

Site-ul www.sigur.info şi programele pe care le desfăşurăm în şcoli şi licee doresc ca aducă informaţii şi abilităţi copiilor pentru a folosi în siguranţă tehnicile moderne de comunicare şi a-I proteja împotriva pericolelor din mediul on-line. Programul are susţinerea Comisiei Europene.

În curând vom pregăti în extenso raportul anual pentru 2012, pe care, vi-l vom trimite.
Pentru toate reuşitele din 2012, vă mulţumim şi vă suntem recunoscători tuturor pentru suport şi implicare".