C. Ivan: Cristan Preda este mincinos și surd la cerințele românilor

Liderul delegației PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, consideră că reacţia europarlamentarilor PDL, în special a europarlamentarului liberal-democrat Cristian Preda, faţă de demersurile USL în plan european, pe fondul protestelor din ţară, este una dezamăgitoare pentru români şi, totodată, una mincinoasă.

„Din păcate, Cristian Preda este un personaj care a ajuns să imite înfricoșător de bine comportamentul populist, arogant și mincinos al lui Traian Băsescu atunci când vine vorba de români. A devenit un Traian Băsescu mai mic, o dezamăgire pentru cei care și-au pus încrederea într-un intelectual. În locul unei reacţii care să atragă atenţia asupra derapajelor puterii, Cristian Preda a ales apărarea acestora, în ciuda evidenţei, respingând nemulţumirile cetăţenilor” susţine Cătălin Ivan.

„Dincolo de aceasta, reacţia europarlamentarilor PDL este pur şi simplu mincinoasă și nici nu ar merita să fie comentată. USL și liderii scoialiștilor și liberalilor europeni nu au vorbit nicio clipă despre sancţionarea României, ci despre necesitatea ca actuala putere, dar mai ales Traian Băsescu, să revină cu faţa către popor, să aplece urechea la cerințele românilor, să înceteze cu maniera autoritară de a conduce țara și să le respecte drepturile. Eventuale sancţiuni nu pot apărea dacă nu există o gravă problemă. Iar existența sau nu a acesteia depinde doar de conduita lui Traian Băsescu. Acest tip de reacţie nu face decât să confirme până la urmă că există o problemă de democraţie pe care PDL încearcă să o ascundă de partenerii europeni. Poziţia acestora din urmă faţă de România nu depinde decât de atitudinea puterii de la Bucureşti, o putere care continuă să ignore normele de conduită politică în plan european. Poporul este de mai bine de o săptămână în Piața Universității. Unde este însă Traian Băsescu?” a subliniat Cătălin Ivan.
 

Comentarii

Apel către lichele

Camarila intelectuală a lui Traian Băsescu
sau despre
onoarea de a fi român.
- Lista deschisă -
Horia-Roman Patapievici
Gabriel Liiceanu
Mircea Cărtărescu
Vladimir Tismăneanu
Mircea Mihăieș
Sever Voinescu Cotoi
Traian Ungureanu
Monica Macovei
Daniel Funeriu
Theodor Paleologu
Valeriu Turcan
Sebastian Lăzăroiu
Nicolae Manolescu
Cristian Preda
Dan Tapalagă
Theodor Baconski
Andreea Vass
Andreea Pora
Cristian Câmpeanu
Dan Cristian Turturică
Tia Serbănescu
Toma Roman
Sabina Fati
Marius Ghilezan
Rodica Culcer
Radu Moraru
Ion Cristoiu
Robert Turcescu
Gigi Becali
Dan Andronic
Mihai Neamtu
Elena Udrea
Traian Igaș
Dinu Patriciu
PreaFericitul Daniel

Curtea Constituțională
Grupul GDS
Asociatia 21 decembrie București
Societatea Timișoara
Evenimentul Zilei
România Liberă
Curentul
Formula AS
Televiziunea Națonală
Nașu
B1

"Grupul pentru Investigație Morală"