Publicat: 9 Iulie, 2018 - 10:03

Președintele veghează la respectarea Constituției. Așa spune legea fundamentală (art 80.2). Acesta este unul dintre rolurile sale principale.

 

Pentru a da eficiență acestei prevederi constituționale Președintele are cel puțin trei atribuții: să intervină ca mediator între stat și societate, sau între puterile statului, după caz, încurajându-i pe cei care au dubii cu privire la interpretarea și aplicarea Constituției, să își modifice atitudinea și să respecte ordinea constituțională; să sesizeze Curtea Constituțională pentru ca aceasta să formuleze o interpretare unică și obligatorie a dispozițiilor Constituției; să facă general opozabile deciziile Curții Constituționale prin emiterea decretelor prezidențiale care le conferă capacitate executorie, atunci când nu există o altă procedură de aplicare a acestora, mai mult sau mai puțin automată.

 

În prezent Președintele Klaus Werner Iohannis nu își îndeplinește aceste atribuții. Este un fapt incontesabil. Cel puțin în partea lor care stabilește diferența între teoria respectării Constituției și practica acesteia.

 

De ce nu le îndeplinește? Motivele pot fi multe. Inclusiv motivul subiectiv că nu o dorește. Puțin contează de ce nu o dorește.

 

Cât timp va dura această situație? Nu se știe. Pe zi ce trece, ceea ce părea a fi o simplă tragere de timp, devine un refuz irevocabil.

 

Potrivit art 97.1 din Constituție, funcția prezidențială devine vacantă „în caz de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor” aferente ei, în afara cazurilor de demisie, demitere sau deces al Președintelui. În asemenea situații se trece la organizarea de alegeri prezidențiale în termen de trei luni de la constatarea vacanței.

 

Potrivit art 98.1, „dacă Președintele se află în imposibilitate temporară de a-și îndeplini atribuțiile” se asigură un interimat care se exercită, în ordine, de Președintele Senatului sau de Președintele Camerei Deputaților.

 

Constatarea imposibilității – temporare sau definitive –  de a-și îndeplini atribuțiile, în care se află Președintele, impusă de împrejurări exterioare sau autoimpusă prin propria decizie, se constată de Curtea Constituțională, la sesizarea Parlamentului sau a Guvernului. (Constituția spune doar că o atare constatare se comunică Parlamentului sau Guvernului, dar este greu de conceput că ea se poate sesiza și din oficiu, căci, potrivit unui vechi adagiu care se aplică și aici, mutatis mutandis, „nici un judecător nu poate fi propriul său procuror genereal”; deci nu se poate autosesiza.)

 

Cum Constituția nu face distincție între motivele imposibilității (obiective sau subiective), nici Curtea Constituțională nu are dreptul să o facă. Principiul de drept aplicabil este „ubi lex non distinguit nec nos distinguere potemus” („unde legea nu distinge nici noi nu putem decide”). Cauza imposibilității este, deci, nerelevantă.

 

Constituția nu face distincție nici între imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor în totalitate sau numai în parte. Aceasta întrucât logica fiecărei instituții, inclusiv cea prezidențială, este unitară. Cu alte cuvinte, instituția Președintelui Republicii nu este asemenea unui pom de Crăciun în care au fost agățate tot felul de globuri numite atribuții prezidențiale. Nu! Atribuțiile se sprijină una pe alta, se coroborează una cu alta, se completează una pe alta, se potențează una pe alta. Exercițiul uneia trebuie să evite conflictul cu exercițiul alteia; ba mai mult, să îl faciliteze și să îl potențeze. Împreună formează un întreg coerent. De aceea, imposibilitatea îndeplinirii uneia singure sau a câtorva, afectează întregul pachet; deci funcția sau instituția în ansamblul ei. Rolul neîndeplinit parțial se consideră neîndeplinit integral. Căci, evident, nu putem avea nici un Președinte care își joacă rolul numai în parte, nici doi Președinți în același timp, fiecare îndeplinind numai o parte din atribuțiile funcției.

 

De respectarea deciziilor Curții Constituționale depinde stabilitatea și securitatea ordinii constituționale a României. Este un subiect cu care nimeni nu se poate juca.

 

Nu s-a jucat, desigur, nici legiuitorul constituțional, care nu putea crea o Curte Constituțională îndrituită să emită hotărâri obligatorii care … pot să nu fie respectate întrucât sunt lipsite de garanții ale executării. Garanțiile se găsesc tocmai în textele mai înainte citate.

 

Când Președintele are atribuția de a pune în aplicare prin decretul său o decizie a Curții Constituționale și nu o face, apare clar, până la alte concluzii care să circumstanțieze situația, că exercitarea atribuțiilor prezidențiale este imposibilă (nimic nu face îndeplinirea mai imposibilă decât refuzul îndeplinirii) și, prin urmare, se impune instituirea interimatului. Dacă refuzul îndeplinirii atribuțiilor prezidențiale se prelungește dincolo de un termen rezonabil, care urmează a fi apreciat, tot de Curtea Constituțională, în funcție de contextul concret în care se derulează faptele și prin asimilare cu alte proceduri constituționale, imposibilitatea temporară se transformă în imposibilitate definitivă și atunci se declară vacanța postului și se procedează la alegeri prezidențiale anticipate.

 

Această soluție nu este fără precedent. Acum câțiva ani s-a preconizat aplicarea ei într-o speță în care Președintele Poloniei refuza semnarea scrisorii de comunicare a instrumentelor de ratificare a Tratatului de la Lisabona, împiedicând astfel intrarea acestuia în vigoare. Procedura s-a aplicat cu succes și în Republica Moldova. Ea rezultă din interpretarea funcțională a Constituției, menită a depăși limitele unei interpretări literale incapabile să dea sens deplin și eficiență dispozițiilor legale.

 

Evident că o decizie luată în acest fel nu împiedică eventuala suspendare a Președintelui pentru încălcarea Constituției, în vederea demiterii sale prin referendum, sau declanșarea procedurii speciale aferentă acuzației de înaltă trădare.

 

Impasul constituțional prezent nu se mai poate prelungi fără a se ajunge la o nevroză socială aptă a împinge țara în haos. El trebuie depășit. Și poate fi depășit. Soluții sunt. Voința politică lipsește.

Topic: 

Format: