Publicat: 19 Mai, 2017 - 19:43

Primăria Municipiului Beiuş şi Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită copiii, tinerii şi publicul cinefil de toate vârstele la proiecţiile de film clasic românesc ce vor avea loc în perioada 22 – 28 mai a.c., în Parcul „Mihai Eminescu”, cu începere de la ora 21.00, dar şi la Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”.   

Proiecţiile se desfășoară în cadrul proiectului cultural-educaţional Caravana filmului românesc. Prin secţiunea Cartea şi filmul, Caravana filmului românesc îşi continuă demersul cultural şi educaţional, adresându-se copiilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar, care vor avea ocazia de a se întâlni, cu importante creaţii cinematografice, unele dintre ele bazate pe texte valoroase din literatura română. De altfel, una dintre misiunile pe care Caravana și le asumă este aceea de a contribui la apropierea tuturor copiilor şi tinerilor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc. Aşadar, micuţii spectatori sunt invitaţi să vizioneze, alături de părinţi, bunici şi profesori, filmele celebre, precum: „Dumbrava minunată”, regia Gheorghe Naghi, filmele realizate de „doamna filmului pentru copii”, Elisabeta Bostan: „Mama” şi „Veronica”, „De-aş fi Harap Alb”, regia Ion Popescu-Gopo, „Două lozuri”, regia Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi, „Declaraţie de dragoste”, regia Nicolae Corjos şi „Moromeţii”, regia Stere Gulea. Filmele pot fi vizionate la Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”, în perioada 24 – 26 mai, la orele 10.00 şi 12.00.

Pentru cinefili, în Parcul „Mihai Eminescu”, cu începere de la ora 21.00 sunt programate filme de referinţă ale cinematografiei naţionale: „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia Şerban Marinescu, „Ion: blestemul pământului, blestemul iubirii”, regia: Mircea Mureşan, „Nea Mărin miliardar”, regia Sergiu Nicolaescu, „Masca de argint”, regia Gheorghe Vitanidis, „Coana Chiriţa”, regia: Mircea Drăgan şi „Liceenii”, regia Nicolae Corjos. Protagoniştii acestor pelicule sunt unii dintre cei mai apreciaţi actori români: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Florin Piersic, Ştefan Iordache şi mulţi, mulţi alţii. 
 
„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale / Cartea şi filmul” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care își continuă seria evenimentelor cultural-educative.

Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile programate în parc vor avea loc la Casa de Cultură, la aceeaşi oră.