Publicat: 7 Mai, 2018 - 00:00

Alina-Maria Duţă e o tânără scriitoare născută la Timișoara, unde a studiat chimia organică, după care s-a apucat de scris. În 2014 a publicat o primă carte, Fatum, în 2017, romanul de față, în două ediții, la două edituri diferite.

Despre Instrăinare scriu editorii de la Tritonic: ”Un pas pe o stradă în noapte, un vis ciudat, îmbrățișarea unui străin, un oraș necunoscut în care caută ceva fără să știe ce anume, dar atât de apropiat încât se simte ACASĂ, toate acestea sunt premisele unei povești cu o aura aparte, a unei drame personale, care pune față în față vâltoarea istoriei cu zbuciumul propriului suflet. Nopțile Norei sunt bântuite de un vis straniu, iar zilele de rămășitele unei vechi iubiri. Pas cu pas, și-a transformat prezentul într-o închisoare din care nu poate evada, care i-a curmat speranța și nu își mai regăsește puterea de a scrie. Nora se simte din ce in ce mai departe de sine.”
Așadar, o poveste ca multe altele despre cum te poți înșela în viață. Nora Ungurean, naivă și prea încrezătoare, se îndrăgostise în orașul ei natal de Ștefan, dar ajunsă la facultate în București cade în mrejele frumosului și bogatului Robert, ajuns bancher, despre care prea târziu află că e gelos, posesiv și violent. Duce o viață grea, bătută constant, după fiecare bătaie se refugiază în podul vilei unde citește scrisorile rămase de la primul iubit. Până în ziua în care e căutată de un avocat din Viena care o anunță că e moștenitoarea străbunicii sale Iustina. Ajunge la Viena, găsește jurnalul străbunicii și descoperă o poveste fascinantă, care o poartă apoi până la Sintra, în Portugalia. Și se apucă să scrie povestea bunicii, poveste care cam seamănă cu ce i s-a întâmplat ei.

Personajele sunt mai degrabă doar schițate, dar au fermitate. Trama nu are nimic spectaculos. Ca în cazul celebrului personaj Nora a lui Ibsen, mariajul Norei noastre se năruie. Eroina se retrage în vis și în trecut. Se ”înstrăinează”: „Adevărul era că nu se pricepea să fie fericită. (…) Avea predilecția de a nu recunoaște fericirea decât abia după ce momentul era deja destrămat, dispărut pentru totdeauna. Se înfășura pe urmă într-o aură de nefericire, din care se hrănea zile întregi, chiar săptămâni, jinduind și savurând-o în același timp.”

Moștenirea lăsată de străbunică o ajută să evadeze din coșmarul bucureștean. Autoarea sugerează că misteriosul arhitect portughez pe care-l întâlnește la Lisabona, Antȯnio Manuel Ferreira da Sousa, și care îi va renova și redecora casa vieneză moștenită, poate îi va schimba și viața. Și să termine cu ”șirul de străini din existența ei.”

Un roman fără melodrame, fără analize psihologice și, din fericire, fără lungimi. O carte onorabilă.

 

 

Alina-Maria Duță – Înstrăinare. Editura Tritonic, colecția LIT. 181 pag.

 

Topic: 

Format: