Publicat: 11 Iunie, 2018 - 00:00

E primul volum de poezie pe care îl prezentăm la această rubrică. A apărut la sfârșitul anului trecut și îi aparține unui poet foarte activ, eseist și prozator în egală măsură, un blogger prezent în tot ce contează în viața cetății, care scrie cu o ușurință remarcabilă și care nu evită nicio temă dificlă. Deși stă sub semnul unui citat din sau trimitere la Sfânta Evenghelie după Ioan (”Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”), n-are nimic religios; mai degrabă filosofic. E în fond, un fel de poveste filosofică cretană (cum însuși poetul declară). Un volum scris într-un an.

Criticul Al. Cistelecan aprecia (pe coperta a patra) că ”nu e chiar un ton nou (…) Suntem, firește, abia în zorii noului ciclu. Dacă Antonesei va parcurge drama solitudinii cu intensitatea cu care și-a parcurs exultanțele, mâniile și melancoliile, înseamnă că suntem pe pragul unuia din cele mai dramatice volume de poezii.”

Sunt poeme filosofice cretane din anul 2017, 62 la număr, nostalgice, de memorie, firește, dar sunt și multe alte poeme care n-au sau par să n-aibă legătură cu insula, ci direct cu viața autorului, unele impresionante, precum cel care deschide volumul: ”La șaptesprezece ani ai simțit/ prima oară că viața începe,/ apoi la douăzeci și trei. Și încă o dată/ la rotunzii ani treizeci./ Și iarăși la treizeci și trei, cifră încercată/ pentru cei rămași fără pată./ Iar la patruzeci și cinci, ai fost absolut sigur/ că viața ta începe deodată.// Apoi a coborât liniștea albă/ în trup, a coborât și în suflet,/ ca într-o catedrală veche, pustie,/ vreme de exact zece ani, zece ani de caldă melancolie.// Și a bătut clopotul în turlă/ și ai aflat astfel că viața începe - / și nu va sfârși aici, niciodată, niciunde,/ pentru că e mereu nesătulă// Câtă vreme gândul tău o pătrunde,/ câtă vreme trupul meu nu se-ascunde/ în plictiseala trecerii, în secunde.”

Dar impresionantă de-a dreptul este balada rock finală ”Eram tineri…”, despre exuberanță, dragoste, sex, prietenie, polemici, râuri de votcă, nemurirea unei vârste prin care toți am trecut și convingerea că ”n-ar putea să fie cântat vreodată cuvântul the end.” De altfel, o idee nu o dată repetată de Liviu Antonesei. Într-unul dintre poemele filosofice cretane scrie limpede: ”Nu pot spune cuvântul sfârșit.”

Un volum care nu poate să nu te lase pe gânduri.

 

 

Liviu Antonesei - Și întunericul nu a cuprins-o… Editura Junimea, colecția Cantos. 120 pag.

Topic: 

Format: