Publicat: 14 Iunie, 2018 - 00:00

Michel Stanovici e francez, dar tatăl său e român, fugit în țară pe vremea comunismului, stabilit la Paris, unde ajuns prin muncă un prosper om de afaceri. Căsătorit cu o franțuzoaică, și-a învățat fiul și limba română, încât acesta, ajuns și el om de afaceri la maturitate, face dese călătorii la București. Scrisul e pentru el un hobby, iar carte de față este debutul, să-i zicem literar, deși e încă departe de literatură propriu-zisă, ci e o poveste de viață, presupunem cu un substrat foarte real. Contează mai puțin. Contează însă că volumul este încă unul pe care editura – din păcate! - îl lansează pe piață fără cel mai mic gând spre cititor: nu afli de nicăieri cine este autorul, nici vârstă, nici studii, nici profesie, nici dacă a mai publicat, nici măcar naționalitatea. Presupui că e francez, din moment ce se menționează că e vorba de o traducere (bună, semnată de Doina Jela). Toate acele detalii de care amintesc mai sus ar fi putut fi și ele, fără dubiu, o nadă pentru cititori.

Dar dacă ai răbdare să baleiezi câteva minute Google, afli câte ceva despre Michel Stanovici. Nu multe. De pildă, o frază a lui Radu F. Constantinescu în care se declară ”gelos pe Michel Stanovici! I-am citit cartea în 3 ore. Nu băut. Nu mâncat. Nu... altele. Pariez pe ce vreți voi că Trei vorbe, cinci minciuni va fi cea mai citită carte a anului. Da, mai citită decât a mea. V-am spus că sunt gelos. Bonus: Tot ce povestește e real!” Textul e însoțit de o fotografie, așa că afli cum arată Michel Stanovici: e un bărbat tânăr și fermecător. Cum să nu fii incitat și să deschizi cartea? Mai ales după ce mai citești o mărturisire de pe coperta a patra: ”Scrisul mă readucea la viață, ca prin farmec, ca și cum trupul și sufletul meu nu făcuseră altceva decât să aștepte momentul când aveau, în fine, să se curețe de toată murdăria invizibilă cu ochiul liber, dar care se adunase în adâncul ființei mele.”

Romanul - sau să-i zicem mai degrabă povestea - este al unui bărbat (Raphaël) în toată puterea vârstei și a succesului material, divorțat și cu doi copii mărișori, ceea ce presupune oarecare exepriență, care se lasă păcălit cu bună știință de o femeie minunată, fără să se intereseze de trecutul ei – ce se relevă a fi fost unul extrem de fierbinte.

Mai precis, după o aștepare, cu răbdare, de trei săptămâni, cei doi încep o relație, nu înainte de a pune la punct o seamă de principii de care să țină cont: numai trădarea poate justifica transformarea iubirii în ură; dialogul este o condiție sine qua non pentru ca un cuplu să dureze. Urmează o perioadă de aproape doi ani nu doar fericită, ci de-a dreptul feerică, cu un cer permanent albastru. Femeia, pe nume Anaïs, e frumoasă, iubitoare, senzuală, excitantă, inteligentă, simplă, dar elegantă, plină de grijă față de copiii bărbatului, câtuși de puțin interesată în sens material; dar și de o năucitoare gelozie; nu suportă să fie contrazisă, mai ales pe anumite teme. O femeie care făcuse în viață alegeri extravagante, despre care o prietenă spune că ar fi avut ”un trecut de star fucker” și ar fi ”o persoană pervers narcisistă”. O femeie instabilă, care își părăsește pe neașteptate iubitul pentru un alt bărbat, după care răstălmăcește tot ce fusese pozitiv mai înainte între ei doi. Încât Raphaël se întreabă dacă a fost vreodată sinceră în cei doi ani. ”Numele care i se potrivește: Anaïs Trei cuvinte Cinci Minciuni” adaugă prietena.

Raphaël deschide ochii asupra noilor realități cu ajutorul fostului ei amant, al unei psihanaliste și al generosului mecena care îi făcuse toate capriciile. După care se apucă de scris. Și se vindecă (oare?) prin scris, povestind tot ce a trăit.

În mod cert se vor găsi nenumărați care vor socoti cartea o prostie. Și mai mulți vor fi cei care vor fi încântați. Și până la urmă înclin să-i dau dreptate lui Radu F. Constantinescu, anume că la sfârșitul anului Trei cuvinte, cinci minciuni ar putea fi printre cele mai citite cărți ale anului. Dacă nu cumva cea mai citită. Măcar e bine scrisă.

 

 

Michel Stanovici - Trei cuvinte, cinci minciuni. Editura Curtea veche. Traducere din franceză de Doina Jela. 157 pag. 

 

 

Topic: 

Format: