Publicat: 2 Noiembrie, 2015 - 08:30

UPDATE 17:00 Inca o victima a murit, astfel numarul celor decedati a ajuns la 31.

Bilantul dupa incendiul de vineri din clubul Colectiv a urcat luni la 31 de morti. Inca un pacient de la Spitalul de Arsi a murit luni. Potrivit unor surse medicale, persoana care si-a pierdut viata luni nu fusese inca identificata dupa incendiu.

Update: Situaţia pacienţilor de la Spitalul Elias

Ca urmare a accidentului produs la Clubul Colectiv din București, în data de 30 octombrie 2015, începând cu ora 23:32, în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență Elias au început să sosească cu ambulanțele SMURD și SABIF primele 4 victime, aduse direct de la locul accidentului, admise ulterior în ATI. Pe parcursul nopții, au mai fost primite 8 victime, dirijate de SMURD de la Spitalul Floreasca și 4 victime de la Spitalul Colțea, totalizând 16 victime, din care 4 intubate, până în dimineața zilei de 31 octombrie.

În acest moment, în Spitalul Elias se mai află 14 victime, 2 victime adolescenți fiind transferate pe 31 octombrie și 1 noiembrie la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Din cei 14 pacienți, 10 se află în secția de terapie intensivă în stare gravă sau critică. 8 pacienți prezintă arsuri termice și chimice de căi aeriene superioare și inferioare, confirmate bronhonscopic, și arsuri de extremitate cefalică, necesitând intubație oro-traheală și ventilație mecanică; la aceste leziuni se adaugă arsuri ale suprafeței corporale în proporție de 20—50 %. Din cei 8 pacienți intubați, 5 sunt instabili hemodinamic și se află în stare critică.

În secția de chirurgie se mai află 4 pacienți, cu stare generală satisfăcătoare, cu arsuri pe suprafețe mici, în general la nivelul extremităților. Acești pacienți nu necesită măsuri de terapie intensivă.

Toți pacienții spitalizați sunt supuși unui tratament local zilnic, a cărui complexitate variază în funcție de complexitatea leziunilor și se realizează în sălile de operație.

Pacienții sunt evaluați zilnic de o echipă multidisciplinară (chirurgi plasticieni, chirurgi generaliști, anesteziști, pneumologi) care stabilește direcțiile terapeutice.

Prognosticul acestor pacienți este grevat de potențialul de evoluție severă, dată fiind posibila progresie nefavorabilă a leziunilor produse în momentul expunerii la fum și foc.

În toată această perioadă, Spitalul a fost în contact permanent cu Ministerul Sănătății și cu secretarul de stat MAI, dr. Raed Arafat, și a primit tot suportul logistic (medicamente, materiale sanitare, suplimentări de finanțare pe AP-ATI ) pentru îngrijirea adecvată a acestor pacienți.

Evoluția acestor pacienți este comunicată la fiecare 3 ore către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență a Ministerului Sănătății.

Manager,

Prof. Dr. Doina Dimulescu

 

UPDATE ITM Sibiu: Ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv se poate întâmpla și la Sibiu

Inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, Francisc Torok, a atenţionat luni că tragedia petrecută vineri seara în clubul Colectiv din București se poate întâmpla și la Sibiu.

Întrebat de jurnaliști, dacă ceea ce s-a întâmplat la București, se poate întâmpla în județul Sibiu, Francisc Torok a spus: "Da. Fiindcă există și hazard, există și locuri de muncă în asemenea cluburi care nu sunt bine definite din punct de vedere al riscurilor. (...) Cele mai multe accidente, 83%, sunt din cauza comportamentelor riscante ale angajaților. În primii cinci ani, atunci se întâmplă majoritatea accidentelor de muncă".

UPDATE Spitalul Elias: 10 pacienţi în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, opt sunt intubaţi, cinci dintre ei sunt în stare critică

"Din cei 14 pacienţi, 10 se află în secţia de terapie intensivă, în stare gravă sau critică. Opt pacienţi prezintă arsuri termice şi chimice de căi aeriene superioare şi inferioare, confirmate bronhonscopic, şi arsuri de extremitate cefalică, necesitând intubaţie oro-traheală şi ventilaţie mecanică; la aceste leziuni se adaugă arsuri ale suprafeţei corporale în proporţie de 20 -50 la sută. Din cei opt pacienţi intubaţi, cinci sunt instabili hemodinamic şi se află în stare critică", se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Elias

 

UPDATE: Unul dintre patronii clubului Colectiv, la Parchet

Costin Mincu, unul dintre acționari clubului Colectiv, s-a prezentat luni la Parchetul General.

Urmează ca și ceilalți doi acționari, Alin Anastasescu și Paul Gancea, să ajungă la Parchetul General pentru a fi audiați doarece au fost citați cu mandat.

 

Update: Ambasadorul Turciei la București O. Koray Ertaș a vizitat împreună cu părinții lui Ayberk Manci tânărul cetățean turc, victimă a tragediei de la Colectiv, momentan spitalizat la Floreasca.

Diplomatul și-a exprimat tristețea față de tragicul eveniment, lăsând un buchet de flori în memoria victimelor.

Ayberk Manci este un student turc venit in Romania cu programul Erasmus.

 

Update: O înregistrare video din debutul concertului pe care Goodbye to Gravity l-a susţinut, vineri, în clubul Colectiv, în care membrii trupei cântă piesa "The Day We Die" a fost publicată, luni dimineaţă, pe YouTube.

Înregistrarea a fost realizată de Vlad Buşcă, reprezentant al Universal Music România, în timpul concertului de vineri.

SURSE: Cei trei patroni ai clubului Colectiv, audiați de procurori

Cei trei patroni ai clubului goazei, Costin Mincu, Alin Tănăsescu şi Cătălin Gancea, vor fi audiați, luni, de procurori, existând posibilitatea ca aceștia să fie reținuți, scrie stiripesurse.ro. 

Sâmbătă, cei trei au fost audiați pentru prima dată de procuroi.

Up-date Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” privind starea de sănătate a victimelor incendiului de la Clubul “Colective”.

Luni, în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) sunt internaţi 12 pacienţi, victime ale incendiului de la Clubul “Colective”.

Urmare a evaluării acestora de către comisia medicală multidisciplinără, constituită la nivelul SUUMC, situaţia medicală se rezumă la următoarele date:
•3 pacienţi pot fi transferaţi, în cursul acestei zile, în saloanele Secţiei de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.
•în secţia ATI, la acest moment, sunt 5 pacienţi internați, în stare gravă, din care unul este intubat şi ventilat mechanic. Toţi aceşti pacienţi au un prognostic rezervat asupra evoluţiei stării de sănătate, dat fiind diferitele grade de arsură a pielii (de la 8-10% la 40-50%) şi arsurile de căi aeriene superioare.

Din punct de vedere al conduitei terapeutice, toţi pacienţii internaţi în SUUMC beneficiază de:

– tratament chirurgical, în Blocul Operator al Secţiei de Chirurgie plasticăşi microchirurgie reconstructivă, pentru realizarea toaletei chirurgicale a leziunilor de arsură și a  plăgilor, precum şi pentru realizarea inciziilor de decompresie.

– tratament de susținere a funcțiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare volemică și hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă și a ulcerului de stress, nutriție parenterală şi, suplimentar, nutriţie normală, conform unei diete realizate de către specialişti nutriţionişti şi dieteticieni din cadrul spitalului.

În cursul zilei de mâine vom avea vizita unei echipe medicale, condusă de prof. univ. dr. Ioan Lascăr, şeful Clinicii Chirurgie Plastică şi microchirurgie recostructivă/ Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, echipă constituită din medici români şi din Franţa.

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila dispune de toate resursele umane, materiale şi de suport logistic, necesare pentru îngrijirea acestor pacienţi, fără a afecta activitatea medicală de urgenţă a unităţii.

Vom reveni cu informaţii suplimentare privind evoluţia stării de sănătate a pacienţilor internaţi în SUUMC, prin intermediul conferinţelor de presă care vor fi organizate zilnic, la ora 10.30 şi, respectiv, ora 18.00.

Pentru cei care doresc să doneze sânge la Centrul de hematologie transfuzională al Ministerului Apărării Naţionale, aflat în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol  Davila, aceştia se pot înscrie pe adresa de mail a SUUMC la rel_pub@scumc.ro, unde pot lăsa datele de contact (nume, prenume şi număr de telefon), urmând ca ulterior să fie contactaţi pentru a se prezenta la donare.

 

Potrivit ultimelor informații de la medici, la Spitalul Floreasca se află în stare critică 14 pacienți

La Spitalul Sfântul Pantelimon: trei dintre cei cinci pacienți sunt în stare foarte gravă.

Spitalul Militar: cinci tineri aduși cu arsuri grave din clubul Colective sunt în stare gravă, iar alți trei “sunt mult mai bine”.

Spitalul Elias: Trei pacienți sunt în stare critică din cei 14 internați la această unitate medicală.

Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu: Un pacient se află în stare critică și alți trei în stare gravă din totalul de șase internați.

Bagdasar-Arseni: Cinci pacienți sunt în stare critică.

UPDATE - Starea pacienţilor internaţi la spitalul SRI, "Dr. Agrippa Ionescu", din Bucureşti
Doi pacienți, cetățeni români, au o stare generală stabilă.
Un pacient cetăţean italian și un român se află în stare gravă.
Cei doi pacienți cetățeni spanioli sunt transferați pe secție și rămân internați până joi, 5 noiembrie.

Minut de reculegere în memoria tinerilor care și-au pierdut viața în incendiu
Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, adresează rugămintea ca luni, la ora 13,00, oamenii să țină un minut de reculegere în memoria tinerilor care și-au pierdut viața în incendiul din clubul Colectiv.

"Având în vedere tragedia pe care o trăim și declararea doliului național în zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015, am decis ca Universitatea Politehnica din București să se alăture gestului simbolic, în semn de respect și solidaritate față de semeni. Astfel, vă adresez rugămintea ca astăzi, 2 noiembrie, la ora 13,00, indiferent de locul în care vă aflați și activitatea pe care o desfășurați, să țineți un minut de reculegere în memoria tinerilor care și-au pierdut viața în incendiul ce a avut loc în seara de 30 octombrie în clubul Colectiv din București", se arată într-un comunicat de presa al Universității Politehnica din București.

Ministerul Sănătăţii din R. Moldova a oferit produse sanguine pentru victimele din Club Colectiv
Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a oferit duminică asistenţă hemotransfuzională Ministerului român al Sănătăţii pentru asigurarea tratamentului victimelor tragediei din Clubul Colectiv din Bucureşti, informează site-ul Unimedia.info.

Astfel, au fost oferite Ministerului Sănătăţii din România, ca asistenţă hemotransfuzională, produse sanguine 2150 unităţi sau circa 550 kg, acestea constituind componente sanguine (eritrocitare şi plasmă proaspăt congelată) şi preparate biomedicale sanguine (albumină umană), vital necesare în situaţiile clinice specifice rezultatului dezastrului (arsuri, fracturi etc.).

 

Ministerul Sănătăţii: 137 de răniţi mai sunt internaţi în spitalele Capitalei
Ministerul Sănătăţii a anunţat că un număr de 137 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internaţi, în spitalele Capitalei.
Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt la Spitalul de Arşi - 27 (trei critici, 10 grav, 14 stabili), Spitalul "Bagdasar Arseni" - 21 (trei intubaţi, 18 stabili), Spitalul Universitar - 20 (şase în stare critică, trei în stare gravă, 11 stabili), Floreasca- 15 (14 intubaţi, unul stabil), Elias - 14 (patru intubaţi, 10 stabili) şi Spitalul Militar - 12 (doi intubaţi, 10 stabili).

De asemenea, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" sunt şase pacienţi minori (doi intubaţi, patru stabili), la Spitalul "Sf Ioan" - opt răniţi (şase intubaţi, doi stabili), Spitalul SRI - şase (doi grav, patru stabili),
Spitalul "Sf. Pantelimon" - cinci (doi intubaţi, trei stabili) şi la Spitalul Gerota - trei pacienţi stabili.