Publicat: 10 Iulie, 2018 - 10:06

 Nu mă miră câtuși de puțin faptul că, după 32 de zile fix trecute, de lectură aprofundată a motivării Curții Constituționale, președintele Klaus Iohannis și-a luat inima în dinți și a semnat decretul de revocare din funcție a multilateral medaliatei Nefertiti. De mirare ar fi fost ca lucrurile să se fi petrecut altfel! Vreau să spun, cu celeritatea care se impunea. Nu mă miră nici faptul că,o dată publicat în Monitorul Oficial, decretul prezidențial a făcut să curgă potop de lacrimi din partea unor bocitoare specializate, înregimentate în detașamentele de agit-prop ale statului paralel. Deși, sincer să fiu m-aș fi așteptat să fi auzit și văicărelile (pardon: mesajele de solidaritate) venite din partea unor admiratori jurați ai Zeiței anti-corupției,de la Gabriel Liiceanu la Mihai Șora.

 După cum nu mă miră nici faptul că o anumită parte a presei din state fanion ale democrației consolidate a înfierat cu mânie (non-proletară, desigur!) revocarea Laurei Kovesi și au avut cuvinte grele împotriva actualei coaliții guvernamentale pe care o acuză că ,,a obținut debarcarea Laurei Codruța Kovesi’’. De aceea, subscriu la analiza aplicată a resorturilor reale ale poziționării unor prestigioase publicații austriece pe care a făcut-o Cornel Nistorescu, analiză care, cred, poate fi continuată și în cazul comentariului apărut în cotidianul ,,Le Monde’’, consacrat aceluiași eveniment și din care am citat mai înainte acea semnificativă formulă. În definitiv nu văd de ce ne-am mira, cunoscut fiind că, de fapt, fiecare dintre respectivele gazete exprimă și promovează o anumită viziune politică și judecă în funcție de un complex de interese. Viziune în care se regăsește și România de azi și, cu siguranță, cea de mâine.

 Nu mă miră, de asemenea, nici faptul că, măcar până acum, nu au apărut opiniile unor ambasadori din cam aceleași state-fanion ale democrației moderne și care știm prea bine cu câtă ardoare au susținut, în repetate rânduri!, cauza (de-acum) fostei șefe a DNA. Făcând treaba încă de pe vremea când ideea numirii Laurei Kovesi într-o funcție de vârf în lumea justiției devenise o soluție imperativă în favoarea căreia, așa după cum declarat în fața Comisiei SIPA, senatorul Titus Corlățean ( fost ministru de justiție chiar în acea perioadă) câțiva ambasadori au făcut insistente demersuri care depășeau condiția de lobby. Motiv pentru care nu aș paria că, în ceasurile sau zilele următoare, nu se vor mai exprima puncte de vedere favorabile proaspetei trimise în afara terenului, deși înclin să cred că este mult mai  plauzibilă ideea care revine cu o semnificativă frecvență în dezbateri potrivit căreia foarte recente mesaje venite din partea unor aliați strategici reprezintă semnale certe privind o schimbare de abordare, inclusiv în ceea ce o privește infailibila șefă a DNA.

 Iată de ce consider că este cazul să acordăm o atenție aparte mesajului transmis de către excelența sa Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei la București. Un mesaj în care stă scris, negru pe alb, că scoaterea pe tușă a Slujitoarei reprezintă, nici mai mult nici mai puțin, decât ,,o veste descurajatoare’’. Decizie pe care domnul ambasador o numește ,,o demitere forțată’’. O asemenea poziție, exprimată sub proprie semnătură, ca ambasador al Canadei în România, întrunește elementele necesare  și suficiente pentru a fi considerată ca un gest puțin amical- dacă nu chiar un amestec în treburile interne ale un unui stat suveran și independent - gest aflat în flagrantă contradicție cu normele și cu uzanțele diplomației. Motiv pentru care mă așteptam ca, până acum, ministerul român de externe să fi avut o poziție pe măsură. De aici vine și această mare și profund neplăcută mirare a mea!

 Nu-i vorbă, în ultimul deceniu și ceva, am primit, din partea unor anumiți ambasadori, tot felul de observații  și trageri de mânecă mai mult sau mai puțin argumentate și mai toate pe teme privind justiția, dar, de data asta, putem spune că s-a umplut paharul! Iată de ce cred că tăcerea cu care ministerul de externe a ales să trateze gestul extrem de nepoliticos, lipsit de  respect față de România, pe care l-a comis ambasadorul Kevin Hamilton este, în egală măsură, inexplicabilă și profund dăunătoare. Știam, din păcate, că diriguitorii diplomației de la București au ales, de la Băsescu cetire și mai departe, să adopte poziția ghiocelului sfios atunci când declarații sau acțiuni ale unor diplomați aflați la post în țara noastră încalcă normele conduitei diplomatice și, prin aceasta, abuzează de ospitalitatea românească.  Dar, în egală măsură, îmi amintesc de o declarație a domnului Teodor  Meleșcanu făcută la scurtă vreme de la preluarea actualului său mandat în fruntea ministerului de externe, declarație în care, pe un ton civilizat dar ferm, domnia sa le cerea ambasadorilor aflați în misiune în România să se abțină să comenteze situații și evenimente din viața politică și din societatea noastră. Recomandând ca, în cazul în care excelențele lor apreciază că au motive întemeiate și argumente solide să formuleze observații sau critici, să folosească numai canalele de comunicare diplomatică.

 În concluzie, sunt convins că ar trebui să avem, cât de curând, un motiv de binevenită mirare, luând act de faptul că gestul foarte puțin amical al ambasadorului Kevin Hamilton și-a primit răspunsul meritat din partea ministerului nostru de externe. Al nostru, adică al României!

                                                                 

Format: