Publicat: 16 Decembrie, 2016 - 08:42

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a participat la 15 decembrie 2016 la ceremonia de celebrare a 60 de ani de la aderarea României la UNESCO, organizată de Comisia națională a României pentru UNESCO.

Ceremonia a reunit, într-un cadru festiv, reprezentanți din rândul Administrației prezidențiale, Parlamentului, Guvernului și instituțiilor subordonate ministerelor, foști miniștri ai educației și culturii, actualul ambasador al României pe lângă UNESCO și foști ambasadori. Au mai participat, de asemenea, personalități din mediul academic, cultural, educațional, științific și diplomatic, a căror activitate a fost legată în ultimele decenii de promovarea valorilor UNESCO.

Cu această ocazie, Secretarul general al Comisiei, domnul Ani Matei, a înmânat secretarului de stat Daniela Gîtman trofeul 'România-UNESCO: 60 de ani', decernat Ministerului Afacerilor Externe pentru eforturile și afirmarea idealurilor și obiectivelor UNESCO în România.

Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe a mulțumit pentru aprecierea rolului diplomației românești în promovarea valorilor românești în domeniul educației, culturii, științei, dar și al comunicării. A apreciat că trofeul conferit diplomației române aparține în egală măsură fiecărui reprezentant al României care a contribuit în acești 60 de ani la afirmarea idealurilor UNESCO, dar în același timp și la promovarea valorilor românești la nivel mondial.

Daniela Gîtman a subliniat că ministerul pe care îl reprezintă va rămâne consecvent promovării obiectivelor naționale la UNESCO. A ținut, totodată, să îi felicite pe reprezentanții tuturor instituțiilor din România cu atribuții în domeniile de competență ale UNESCO, pentru cooperarea foarte bună în realizarea obiectivelor României în cadrul acestei organizații.

La 27 iulie 1956, România devenea stat membru al UNESCO, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite al cărui principal obiectiv, stipulat în actul constitutiv, este acela de a contribui la pacea și securitatea mondială prin promovarea drepturilor omului în baza colaborării internaționale în domeniile educației, științei și culturii. Din acel moment, România s-a implicat activ în activitatea specifică a organizației, prin promovarea sau asocierea la inițiative, negocierea unor Convenții și programe internaționale, transpunerea la nivel național a deciziilor și angajamentelor asumate, dar și promovarea valorilor naționale la nivel mondial și concretizarea unor obiective de interes național. Toate acestea s-au realizat prin efortul multidisciplinar al unor oameni de cultură, oameni de știință, academicieni și diplomați.

De-a lungul timpului, numele unor ilustre personalități românești au fost asociate cu UNESCO, prin activitatea lor susținută atât în țară, cât și în afara ei, începând cu criticul și istoricul literar Tudor Vianu, care a preluat, în 1957, la scurt timp după înființarea ei, funcția de Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. În 1958, odată cu înființarea Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO, la Paris, Tudor Vianu era numit ambasador.

Nu trebuie uitată nici prezența României în cadrul Consiliului Executiv al UNESCO, unde, dintre personalitățile care au servit în calitate de membri îi amintim pe Athanase Joja, Andrei Oțetea, Valentin Lipatti, Dan Haulică, Nicolae Manolescu.

În decursul celor 60 de ani de apartenență la UNESCO, România a obținut recunoașterea valorii universale a unor situri naturale și culturale înscrise astăzi pe lista patrimoniului mondial al UNESCO — Delta Dunării, Bisericile din Moldova, Mânăstirea Horezu, Sate cu biserici fortificate din Transilvania, Cetățile Dacice din Munții Orăștie, Centrul istoric al Sighișoarei, Bisericile de lemn din Maramureș. Datinile, și practicile tradiționale ale României au obținut la rândul lor recunoaștere universală, prin înscrierea în patrimoniul cultural imaterial a unor dosare naționale sau multinaționale, precum Călușul, Doina, Ceramica de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească, Jocul fecioresc și Tehnicile tradiționale de realizare a Scoarței.

În prezent, reprezentantul permanent al României pe lângă UNESCO este ambasadorul Adrian Cioroianu.