Publicat: 10 August, 2017 - 09:19

În luna iunie 2017, cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, a crescut faţă de luna iunie 2016 cu 8,9%, informează un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică. 

    În luna iunie 2017, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut  faţă de luna precedentă cu 3,5%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 8,9%.   
    În perioada 1.I-30.VI.2017, comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2016, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut cu 10,4%.
Iunie 2017  comparativ cu mai 2017
Cifra  de  afaceri din industrie, în luna  iunie 2017, comparativ cu luna  precedentă, pe total a scăzut cu 3,5%, ca urmare a scăderilor  din industria extractivă (-6,5%) şi industria prelucrătoare (-3,5%). 
Pe marile   grupe   industriale   s-au înregistrat  următoarele  scăderi: industria bunurilor intermediare (-5,0%), industria bunurilor de capital (-4,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,4%) şi industria energetică  (-2,9%). Industria  bunurilor de uz curent a crescut cu 1,0%.

Iunie 2017 comparativ cu iunie  2016
Cifra de afaceri din industrie, în luna iunie 2017, faţă de luna iunie  2016, a crescut  pe ansamblu cu 8,9%, ca urmare a  creşterilor din industria extractivă (+24,8%) şi  industria prelucrătoare (+8,7%). 
Pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+10,0%), industria bunurilor intermediare (+9,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,5%), industria bunurilor de uz curent (+8,0%) şi  industria energetică (+2,2%).
     
Perioada 1.I-30.VI.2017  comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2016
Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I-30.VI.2017, comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2016, a crescut pe ansamblu cu 10,4% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+10,4%) şi industriei extractive (+9,5%). 
Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+15,6%),  industria  energetică  (+12,6%), industria bunurilor intermediare (+8,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,9%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,7%).