Publicat: 12 Ianuarie, 2017 - 11:12

În luna noiembrie 2016, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut atât faţă de luna precedentă cu 2,8% cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 9,8%, informează Institutul Naţional de Statistică.   
În perioada 1.I-30.XI.2016, comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2015, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut cu 4,4%.
Noiembrie 2016  comparativ cu octombrie 2016
Cifra  de  afaceri din industrie, în luna  noiembrie 2016, comparativ cu luna  precedentă, pe total a crescut cu 2,8%, ca urmare a creşterilor din industria extractivă (+4,9%) şi industria prelucrătoare (+2,8%).
Pe marile   grupe  industriale  s-au înregistrat  următoarele  creşteri: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,6%), industria bunurilor intermediare (+3,5%), industria bunurilor de capital (+3,4%), industria energetică  (+2,2%) şi industria  bunurilor de uz curent (+1,0%).

Noiembrie 2016 comparativ cu noiembrie 2015
Cifra de afaceri din industrie, în luna noiembrie 2016, faţă de luna noiembrie 2015, a crescut  pe ansamblu cu 9,8%, ca urmare a  creşterilor din industria prelucrătoare (+11,0%).  Industria extractivă  a scăzut cu 25,8%. 
Pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria energetică (+24,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+20,2%), industria bunurilor de capital (+10,7%), industria bunurilor intermediare (+7,7%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,2%). 
     
Perioada 1.I-30.XI.2016  comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2015
Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I-30.XI.2016, comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2015, a crescut pe ansamblu cu 4,4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+5,5%). Industria extractivă a scăzut cu 28,0%. 
Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,4%), industria bunurilor de capital (+9,9%), industria bunurilor de uz curent (+6,1%) şi în industria bunurilor intermediare (+0,5%). Scăderi s-au înregistrat  în industria  energetică  (-14,1%).