Publicat: 14 Februarie, 2020 - 10:43

Cipru şi România erau în 2018 statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai mare număr de căsătorii raportat la populaţie, cu 7,8 căsătorii la o mie de locuitori, respectiv 7,4 căsătorii la o mie de locuitori, conform Oficiului European de Statistică (Eurostat).

Pe locurile următoare se află Lituania (şapte căsătorii la o mie de locuitori), Letonia (6,8 căsătorii/1.000 locuitori), Malta (5,8 căsătorii/1.000 locuitori), Slovacia (5,7 căsătorii/1.000 de locuitori) şi Danemarca (5,6 căsătorii/1.000 de locuitori).

Pe de altă parte, cel mai scăzut nivel din UE, de aproximativ trei căsătorii la o mie de locuitori, s-a înregistrat în Luxemburg (3,1 căsătorii la o mie de locuitori), Italia (3,2 căsătorii la o mie de locuitori), Portugalia (3,4 căsătorii la o mie de locuitori), Spania, Franţa şi Slovenia (cele trei figurând cu câte 3,5 căsătorii la o mie de locuitori).

Media la nivelul Uniunii Europene era în 2017 de 4,4 căsătorii la o mie de locuitori.