Publicat: 2 Ianuarie, 2018 - 22:27

Încerc să găsesc, în șirul celor 28 de ani trecuți de la revoluția „fără vid de putere” (apud procurorii militari) unul care să poată fi asemănat celui care tocmai a trecut. Nu reușesc. 2017 a fost, prin exceleță, anul în care nu s-a întâmplat nimic semnificativ. A fost, dacă vreți, un an „zero” în care, dincolo de freamătul cel mai adesea inutil, fără rost, al declarațiilor, acuzațiilor, revelațiilor, imprecațiilor nu s-a putut decela nimic concret, despre care să se poată spune: asta s-a întâmplat în 2017!
Un alt an pierdut, într-o conjunctură în care fiecare eroare, întârziere, necorelare are efecte grave și pe termen lung. Paradoxal, acestă stare a survenit odată cu o schimbare politică spectaculoasă, care promitea multe, dar care nu a reușit decât să semene confuzie și neîncredere. Pasul greșit din debutul guvernării, cel cu ordonanța 13, a fost completat cu o mulțime de alți pași (în spiritul lui „pas cu pas”) care au ținut în loc ceea ce ar fi trebuit să evolueze și au împins în față teme minore și lipsite de impact real.

Am să încerc, în acest prim comentariu din an, să decelez, totuși, cîteva dintre elementele  care au definit viața și voința publică din România anului 2017, cel care a marcat împlinirea unui deceniu de la intrarea noastră în familia europeană.

ȘOCUL AUTOMOȚIUNII. În lista procedurilor democratice și-a făcut loc, într-o nedorită premieră, paradoxalul act al unei moțiuni de cenzură a Parlamentului împotriva propriului Guvern! Un premier numit la nimereală care și-a demonstrat incompetența într-un răstimp scurt, nu a putut fi eliminat pe cale pașnică, fiind necesar un veritabil asediu al Palatului Victoria. A fost astfel dat jos Guvernul Dragnea 1 pentru a fi înlocuit cu Guvernul Dragnea 2. Ambele purtând amprenta deficitului de autoritate și de libertate cronică de mișcare.

OPOZIȚIA INVIZIBILĂ. În ciuda slăbiciunilor evidente ale Puterii, Opoziția nu a avut nici un beneficiu de pe urma acestei stări. A rămas la fel de nesemnificativă și de superficială în manifestări ca și înainte de alegeri. S-a remarcat - fără vreun câștig procentual - USR-ul, prin maniera de „brigadă artistică de agitație” de pe vremuri ( membrii săi nefiind contemporani cu fenomenul artistic de amatori) în care a încercat să-și facă simțită existența. Nu se poate spune că Opoziția ar avea, la această oră, un lider, sau mai mulți. Orban nu are acces în Parlament - locul unde se fac declarațiile politice - decât cu bilet de voie, iar Nicușor a căzut victima propriului său autism. Singurul care ar fi putut fi măcar o voce, Băsescu, este prea marcat de perspectivele sumbre pe care i le deschid dezvăluirile în serie despre „statul paralel” inventat de el, de care acum se dezice cu jenă.

PREȘEDINTELE JU(DE)CĂTOR. Dacă am putea vorbi, totuși, de o opoziție, sediul acesteia este acum la Palatul Cotroceni. „Arbitrul” constituțional s-a transformat în jucător pe extrema dreaptă și încearcă, deocamdată fără prea mari succesuri, să-și creeze un soi de partid civic cu care să contracareze alianța de la putere. Tentativa sa neconstituțională de a se pune în fruntea mișcărilor de stradă de la Ordonanța 13(care în condiții normale i-ar fi atras suspendarea) a fost urmată de manevre menite să-l resusciteze pe Cioloș, rejectat ferm însă de cei de care se delimitase jenat la precedentele alegeri. La finalul celui de-al treilea an de mandat al său, Iohannis rămâne în poziția de candidat unic pentru următorul scrutin, fără a avea alte merite decît acela de a-și fi lichidat posibilul contracandidat, Dragnea, prin „binomul” care l-a adoptat în interes propriu. Unica preocupare de stat a președintelui a fost grija pentru îndeplinirea promisiunii pe care i-a făcut-o lui Trump de a cumpăra armament american la niște sume aiuritoare pentru un buget ca al României, care în felul acesta nu a făcut decât să-și creeze adversari, enervându-i.

CU FUNDUL ÎN DOUĂ BĂRCI. Cu o bucă în cea americană și cu cealaltă în cea europeană. Nu suntem în stare să ne definim cu exactitate interesele și atunci jucăm cartea servilismului față de cel pe care îl considerăm mai puternic. Antipatia evidentă pe care Bruxelles-ul o manifestă față de noi, considerându-ne o a șaptea roată la căruța europeană,  precum și relația rece cu cu liderul european de două ori trădat în cursul istoriei, se amplifică cu fiecare gest lipsit de logică. Susținerea ideii de a se muta capitala Israelului la Ierusalim - neagreată din motive lesne de înțeles de nici una dintre țările europene, care au votat în bloc împotrivă, ( noi ne-am abținut, de parcă asta ar fi însemnat altceva decât o nouă plecăciune în fața lui Trump) și propaganda singulară pentru cei „2%”, neagreată de nici un alt partener, sunt doar două dintre cele mai recente exemple. Iar izolarea noastră este desăvârșită de nepotrivirile de caracter cu Vișegradul, ale cărui interese sunt tot mai ferm evocate, în contrast cu pozițiile nostre, ca nefiind subordonate unor decizii imperative.

FANTOMA JUSTIȚIEI. Practic nu a existat altă temă de dezbatere (dacă putem numi așa discuțiile pe marginea ei) în spațiul public. Afectate de inabilitatea promovării păguboasei Ordonanțe 13, pe care aproape toată lumea a considerat-o ca o încercare de a-l salva pe Dragnea, modificările necesare ale unor prevederi, impuse de mai multă vreme de Curtea Constituțională, dar ignorate de „binomul” Cioloș - Prună, au stîrnit controverse majore în care s-au implicat mai toți cei care nu știau despre ce este vorba în ele. Incendiul a cuprins și mediul diplomatic, care a devenit un actor major pe scena publică, protestele neținând cont de o realitate practic ignorată cu rea intenție, pentru a deschide calea ideii că nu au alt rost decît de a sugruma dreapta luptă cu corupția celorlalți. Incercările de a explica faptul că DNA (marea victimă) nu are de înfruntat decât comoditatea și incompetența proprie au fost atît de timide încît au condus spre aberante manifestări publice ale magistraților care pretindeau să fie ei cei care legiferează. Justiția a fost transformată într-o fantomă pe care nimeni nu o mai distinge, dar fiecare o interpretează după cum îi convine.

TRIUMFUL CONSUMISMULUI ASUPRA INVESTIȚIILOR. Marota Guvernului și argumentul adus în favoarea politicilor sale a fost creșterea economică. O iluzie, pe fond, generată de valul de majorări salariale lipsite de suport economic ( măririle s-au făcut ca niște pomeni, nu ca stimuli pentru performanță) ce a alimentat consumul îndreptat cu precădere spre bunuri importate. A fost sacrificat pentru acest scop programul de investiții, pentru care nu au mai rămas bani, afectându-se major și sectorul privat, confruntat cu concurența neloială a salariilor bugetare. Cel mai semnificativ efect al acestei politici clientelare ( bugetarii sunt masa de manevră tradițională a alegerilor) este faptul că 2017 este primul an în care nu s-a dat în folosință nici un metru de autostradă, iar inaugurarea liniei de metrou din Drumul Taberei a fost amânată din nou.
 
MECIUL GUVERN - BNR.  Pentru prima dat în istoria recentă există un conflict deschis între Executiv și Banca Națională. Instituția condusă de eternul Isărescu s-a considerat întotdeauna  „stat în stat”. Acolo - se afirmă - lefurile exorbitante nu provin de la buget, ci se realizează prin sudoarea frunților truditorilor din fabrica de bani. În fața criticilor virulente ale premierului, care cu siguranță nu este un fan al sistemului bancar (nici măcar nu are card), BNR a reacționat luându-și mâna de pe curs și lăsându-l să se miște în voie sub impulsul erorilor comise la ministerul Finanțelor. Așa s-a ajuns la cel mai catastrofal curs din istoria relației leu-euro, care în noul an riscă să arunce în aer sistemul de creditare. Pe fondul acesta este de presupus  că se va încerca „detronarea” monarhului de la Drăgășani și, foarte probabil, înlocuirea sa cu Florin Georgescu, care își așteaptă cam demult rândul.

FINAL REGAL. Decesul fostului rege Mihai a determinat o neașteptată recrudescență a sentimentelor monarhice ce păruseră îngropate deja în istorie. A fost însă mai degrabă reflexul unei nemuțumiri îndelung reprimate față de manifestările bezmetice ale unui republicanism de mahala, decât nostalgia față de o epocă ce nu mai are contemporani. Așa cum se întâmplă deobicei pe la noi, nu au lipsit excesele, între care și acea stranie inițiativă parlamentară a liderilor Alianței care au dat de înțeles că ar dori să prelungească un statut expirat prin acordarea unei substanțiale pensii de urmași  orfanilor regali.

IMPERTINENȚA DIPLOMATICA. Mai des și mai intens decât oricând s-au manifestat în acest an impertinența și abuzul unor membri ai corpului diplomatic pentru care prevederile Codului Diplomatic de la Geneva au căzut în desuetudine. Dacă diplomații americani ne obișnuiseră cu manierele lor de komisari,  am avut de suportat și dojanele și urechelile verbale ale unor ambasadori în ale căror biografii profesionale  pot fi descoperite lesne acțiuni neconforme cu statutul și discursul lor. Convocarea lui Klemm de către Meleșcanu și atenționarea lui în legătură cu dialogurile pe care ar trebui să le aibe mai întâi cu autoritățile și abia apoi cu presa, de la debutul guvernării, a fost un gest izolat. Impertinențele diplomatice au continuat de-a lungul întregului an culminând cu un comunicat dat de șapte ambasadori din UE care-și manifestau în termeni necuviincoși „îngrijorarea” față de modificările aduse legilor justiției, urmat de reacțiile greu de calificat față de gestul de politețe de a li se fi trimis traducerea modificărilor ca să poată reproșa concret ce îi îngrijorează. Se poate vedea, fără nici un dubiu, că relația Statului cu ambasadorii acreditați pe lângă acesta este complet scăpată de sub control.

OMUL POTRIVIT. Unul dintre puținele lucruri cu adevărat bune despre care se poate vorbi în legătură cu 2017 este agricultura. Pentru prima dată de la Revoluție s-a manifestat o preocupare constantă față de aceasta și s-a văzut că este unul dintre rarele domenii în care omul potrivit se află la locul potrivit. Desigur, nu este meritul lui Petre Daea că s-au obținut câteva recolte-record, ci al fermierilor și al bunului Dumnezeu, care a dat ploaie la timp pe marile suprafețe rămase neirigate după distrugerea instalațiilor - dar ministrul este cel care a tras cu dinții de câteva măsuri guvernamentale esențiale de susținere a activităților agricole, reușind să contribuie spectaculos și la un consistent aport de fonduri europene  prin gestionarea la timp a subvențiilor.

Topic: 

Format: 

Rubrici: