Publicat: 7 Iulie, 2018 - 19:47
Anglia a trecut ușor de Suedia.În schimb Croația s-a calificat după un meci de infarct

Reprezentativa Angliei a învins cu ușurință la Samara, cu scorul de 2-0, naţionala Suediei, şi s-a calificat în semifinalele.

Golurile au fost marcate de Maguire ’30 şi Dele Alli ’59.

Harry Maguire a deschis scorul cu o lovitură cu capul, după un corner executat de Ashley Young. Dele Alli a marcat tot cu capul, din cinci metri, după o centrare a lui Lingard.

Suedia: Olsen – Krafth (Jansson ’85), Lindelöf, Granqvist, Augustinsson – Larsson, Claesson, Ekdal, Forsberg (Olsson ’65) – Toivonen (Guidetti ’65), Berg. Selecţioner: Janne Anderson

Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire – Trippier, Lingard, Henderson (Dier ’85), Alli (Delph ’77), Young – Sterling (Rashford ‘90+1), Kane. Selecţioner: Gareth Southgate

Meciul a fost arbitrat de olandezul Bjorn Kuipers.

Suedezii au părut obosiți și nu au reușit să justifice prezența lor în acceastă fază a competiției, oferindu-le adversarilor prilejul de a-și demonstra virtuozitatea. Cu toate acestea, portarul Pickford a salvat cel puțin trei șuturi care puteau să fie tot atâtea goluri, împotriva cursului jocului.

 

În ultimul - și cel mai așteptat „sfert” - s-au întâlnit două echipe beneficiare ale „loteriei” penalty-urilor: Rusia care datorită inspirației lui Akinfeev a scos din joc Spania și Croația care i-a datorat lui Modrici împingerea partidei cu Danemarca  în prelungiri, prin ratarea în final a unui penalty, dar calificată prin execuția impecabilă a loviturii de pedeapsă decisive de către Rakitici. Două echipe norocoase, care puteau foarte bine ca la acea oră să se afle acasă privind la televizor un sfert Spania - Danemarca. Partida, care promitea să fie cea mai plicticoasă dintre cele patru (în primele trei având loc episoade pline de dramatism) a fost, din contră, poate cea mai palpitantă. Rușii, având în spate o întreagă țară blocată în fața televizoarelor, au dorit să demonstreze că se află pe merit în această fază și în mare măsură au reușit. Au luat conducerea din prima repriză prin Cerâșev, dar au fost egalați de Kramarici. S-a intrat cu acest scor în prelungiri, Vida marcând golul care se putea să fie al unei victorii aplaudate din tribună de președinta Croației. Dar, cu puțin înainte de fluierul final brazilianul naturalizat Mario Fernandes a reușit să egaleze, provocând explozia de bucurie a premierului Medvedev. Din nefericire, tot el a fost cel care a ratat copilărește, șutând pe lângă poartă, penalty-ul care a năruit toate speranțele rușilor...

Vom avea, deci, o semifinală Anglia - Croația care va decide cine va marge în ultimul act, alături de învingătoarea din derby-ul Franța - Belgia.

 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: