Coaliţia 52 discută la masa rotundă Respect şi responsabilitate pentru dialog

Membrii Coaliţiei 52 din Bucuresti organizează Vineri, 17 Februarie, masa rotundă “Respect şi responsabilitate pentru dialog”, la care parlamentarii din Bucuresti si  autoritati locale, au fost invitaţi să-şi exprime susţinerea faţă de amendarea Legii 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Coaliţia 52 a pornit acest demers de schimbare a Legii 52/2003 din dorinţa de a îmbunătăţii dialogul cu autorităţile, de a oferi un cadru real şi corect pentru reprezentanţii societăţii civile dornici să ia parte la procesul de luare a deciziei publice. În acest sens, sunt propuse patru amendamente pentru modificarea acestui act normativ. La masa rotundă, parlamentarii şi membrii celor două consilii au ocazia să valideze aceste propuneri, să facă observaţii pentru îmbunătăţirea lor, astfel încât forma finală a amendamentelor să fie preluată pentru modificarea Legii 52/2003.

Această iniţiativă a reprezentanţilor societăţii civile, constituiţi în Coaliţia 52, a apărut în urma protestelor din ţară, a criticilor faţă de autorităţile care nu sunt transparente şi astfel lasă impresia că “permit” apariţia faptelor de corupţie. De asemenea, în ultimele săptămâni, liderii publici şi politici precum preşedintele Traian Băsescu, noul prim-ministru Traian Răzvan Ungureanu, executivul USL prin Victor Ponta şi Crin Antonescu, au declarat că fără dialog este imposibilă o guvernare eficientă şi în acord cu nevoile românilor.

Schimbarea Legii 52/2003, aşa cum o propune Coaliţia 52, va asigura acest dialog.

Pentru a asculta propunerile Coaliţiei 52 şi pentru a vedea reacţia parlamentarilor şi consilierilor locali şi judeţeni faţă de “oferta de comunicare” a societăţii civile, vă aşteptăm vineri, 17 februarie, de la ora 10.00, în sala Avram Iancu, Parlamentul Romaniei, Senatul Romaniei, Calea 13 Septembrie, Intrarea A1, Etaj P1.

Coaliţia 52 organizează în 17 februarie 2012 evenimente similare în alte aproape 20 de localităţi din ţară, pentru a consulta cât mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor cu privire la acest demers.

Coaliţia 52 este formată din cetăţeni şi asociaţii legal constituite, care cunosc şi au exersat aplicarea Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică din România, cu precădere în cadrul proiectului ,,Partener activ şi implicat”. Scopul Coaliţiei este de a impune modificări ale legii care să garanteze consultări publice corecte şi oneste, inclusiv sancţiuni pentru cei care o încalcă.