Publicat: 15 Mai, 2014 - 20:55

Meteorologii au prelungit până vineri la ora 6,00 Codul galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică pentru județele Suceava, Botoșani, Mehedinți și Gorj.

În Suceava, Botoșani, Mehedinți, precum și în zona de deal și de munte a județului Gorj, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, manifestându-se prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină. Se vor cumula cantități de apă local de peste 15-20 l/mp și izolat 30 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala izolat în această seară și în celelalte regiuni, dar la cote mai reduse, conform ANM.