Concert aniversar Mandinga - 10 ani

Mandinga, una dintre cele mai bine cotate trupe din România, va aniversa cei 10 de ani de existenţă la Sala Palatului, printr-un show care va avea loc pe 14 Martie, de la ora 19.30.

UPDATE: concertul va fi reprogramat.
 
Show-ul de la Sala Palatului vrea să prezinte cei 10 ani de istorie Mandinga şi va fi organizat în două părţi: prima se va axa pe o prezentare video cu evoluţia trupei şi cadre cheie din concerte, întreruptă de momente live în care trupa va invita pe scenă artiştii cu care a colaborat de la începuturi: Biu Marquetti şi Alexander Martinez, în vreme ce cea de-a doua parte a va fi dedicată prezentării noului concept de show pe care Mandinga l-a pregătit pentru anul 2012: "Club de Mandinga", prin care aceştia vor să aducă atmosfera din cluburi în fiecare show susţinut, indiferent de locaţie. Conceptul prezintă o interpretare inedită a celor mai bune piese din ultimii ani şi o coregrafie cu adevărat spectaculoasă. Însă, pentru a înţelege cu adevărat show-ul "Club de Mandinga", acesta trebuie experimentat live, iar cea mai bună alegere este chiar prezentarea lui de la Sala Palatului, de pe 14 Martie.
 
Mandinga a lansat nu mai puţin de patru albume, a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale, iar renumele prestaţiilor live depăşeşte graniţele României. Dincolo de o trupă de succes, Mandinga este o trupă unică în România, un mix de muzicieni români şi cubanezi a căror varietate culturală asigură un spectacol fără frontiere, capabil să electrizeze cele mai exigente audienţe.
 
Biletele, furnizate de EVENTIM, în parteneriat cu VREAUBILET.ro, sunt disponibile la casa de bilete VREAUBILET.ro din Unirea Shopping Center, et.2, corp central, în faţa intrării în aripa Călăraşi, şi la casa de bilete Vreau Bilet din strada Prof. Moise Nicoară nr. 18, la preţurile de: 150 RON (Categoria I), 100 RON (Categoria I), 70 RON (Categoria III), 50 RON (Categoria IV).