Publicat: 21 Martie, 2013 - 12:40

Joi, cu prilejul vizitei oficiale în România a Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjǿrn Jagland, şi a Secretarului Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii a avut loc întâlnirea cu o delegaţie a Consiliului, alcătuită din procuror Oana Andrea Schmidt-Hăineală, preşedinte, judecător Adrian Bordea, vicepreşedinte, Daniela Ciochină, membru al CSM din partea societăţii civile, şi judecător Nicolae Horaţius Dumbravă, membru ales al CSM.
Discuţiile au vizat probleme de actualitate ale sistemului judiciar aspecte vizând garantarea independenţei justiţiei şi asigurarea echilibrului între puterile statului în contextul actual, precum şi în perspectiva procedurii de revizuire a Constituţiei.