Publicat: 11 Octombrie, 2013 - 12:47

În perioada ianuarie - august 2013p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 160 milioane euro, comparativ cu un deficit de 4230 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale (cu 2627 milioane euro) şi al balanţei veniturilor (cu 409 milioane euro), precum şi al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1195 milioane euro ).
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1118 milioane euro (în scădere cu 35,9 la sută faţă de perioada ianuarie - august 2012 ), din care creditele intragrup au însumat 339 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 779 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77577 milioane euro la 31 august 2013 (79,8 la sută din total datorie externă), în scădere cu 1,5 la sută faţă de 31 decembrie 2012.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2013 nivelul de 19681 milioane euro (20,2 la sută din total datorie externă), în scădere cu 5,9 la sută faţă de 31 decembrie 2012.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 39,7 la sută în perioada ianuarie - august 2013, comparativ cu 34,9 la sută în anul 2012. Gradul de acoperire a fost 7,3 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 august 2013, comparativ cu 7,1 luni de importuri la 31 decembrie 2012.