Publicat: 24 Mai, 2013 - 11:24
Licitația „Cei mai iubiţi dintre pământeni”, pe 30 mai

Aflată la cea de-a treia ediție, licitația „Cei mai iubiţi dintre pământeni”, dedicația Artmark de Ziua Copilului, este un elogiu adus vârstei inocenței și spiritului ludic imortalizate în pictura română. De la ciobănașul clasicului Nicolae Grigorescu până la jucăriile de pluș ale contemporanului Dorel Topan, lumea copilăriei este surprinsă în tablourile licitației de-a lungul a trei secole și prezentată publicului chiar prin glasurile copiilor. Maître-priseuri vor fi juniorii, la prima lor experiență în lumea artei.

Un tablou ales de un copil este cel mai sincer mod de a comunica părinților lumea în care trăiește.
Licitația „Cei mai iubiţi dintre pământeni” recreează lumea copiilor prin 42 de tablouri semnate de pictori celebri. Operele sunt deosebit de accesibile, majoritatea tablourilor ce urmează a fi licitate având prețuri de pornire de câteva sute de euro. Cele mai valoroase picturi din universul copiilor recreat de Artmark în această licitație sunt: „Ciobănaș“ de Nicolae Grigorescu (valoare estimativă: € 20.000 - 30.000), „Margareta desenând (fata pictorului)“ de Ștefan Dimitrescu (valoare estimativă: € 12.000 - 18.000) și „La îmbăiat“ de Camil Ressu (valoare estimativă: € 10.000 - 16.000).

Cea mai emoționantă licitație a anului, „Cei mai iubiţi dintre pământeni”,  va avea loc joi, 30 mai, la Athénée Palace Hilton din Bucureşti, de la ora 19:30. Expoziția operelor poate fi admirată de copii și părinți miercuri, 29 mai, la sediul Artmark: Palatul Cesianu-Racoviţă din Str. C. A. Rosetti nr. 5.