Publicat: 27 Martie, 2020 - 13:33
Share

De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 645 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 21 persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate şi externate (53 la Timişoara, 41 la Bucureşti, 7 la Iaşi, 6 la Craiova, 6 la Constanţa şi 2 la Cluj).
Până astăzi, 24 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 şi cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timişoara şi Neamţ, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 0 şi 94 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 32 de pacienţi, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unităţi medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.127 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 6.553 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3, poliţiştii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franţa şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie şi Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 11 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franţa şi unul în Marea Britanie, au decedat.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum şi alte date de interes, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID - 19 (coronavirus) la nivel european şi global:

Până la data de 26 martie 2020, au fost raportate 232.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

Italia - CAZURI CONFIRMATE - 74.386 (+5.210)
- DECEDAŢI - 7.505 (+685)
- VINDECAŢI - 10.361 (+999)

Spania - CAZURI CONFIRMATE - 47.610 (+7.937)
- DECEDAŢI - 3.434 (+738)
- VINDECAŢI - 5.367 (+1.648)

Franţa - CAZURI CONFIRMATE - 25.233 (+2.931)
- DECEDAŢI - 1.331 (+231)
- VINDECAŢI - 4.955 (+1.048)

Germania - CAZURI CONFIRMATE - 36.508 (+4.954)
- DECEDAŢI - 198 (+49)
- VINDECAŢI - 5.673 (+2.126)

Regatul Unit - CAZURI CONFIRMATE - 9.529 (+1.452)
- DECEDAŢI - 422
- VINDECAŢI - 150 (+10)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAŢIE GLOBALÂ LA 26 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE - 467.710 (+50.794)
DECEDAŢI - 20.947 (+2.382)
VINDECAŢI - 122.710 (+7.799)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 25-26 martie

Grupul de Comunicare Strategică
 

Tag-uri Institutii: