Publicat: 25 Februarie, 2013 - 12:07

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, pe blog, că ar trebui ca preşedintele Traian Băsescu să facă publică scrisoarea transmisă premierului Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, referitoare la numirea procurorilor.
"Ar fi bine ca T. Băsescu să facă publică scrisoarea la care a făcut referire V. Ponta", scrie Preda pe blog.
 
Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, sâmbătă, că preşedintele Traian Băsescu i-a scris lui, ca preşedinte al Senatului, şi premierului Victor Ponta referitor la numirea procurorului general şi a şefului DNA.
 
"Astăzi (sâmbătă - n.r.), preşedintele ţării, domnul Băsescu, îi scrie din nou lui Victor Ponta, primului-ministru, îmi scrie mie, ca preşedinte al Senatului, punându-ne în vedere că dacă nu punem mai repede procurorii, cei doi procurori, procurorul general şi şeful DNA, o să fim vinovaţi de neintrarea în Schengen, ignorând complet faptul că nu numai eu ca preşedinte al Senatului, dar chiar şi primul-ministru nu avem niciun fel de atribuţie în această privinţă. Mecanismul este foarte bine cunoscut: ministrul Justiţiei propune, CSM avizează" a declarat Crin Antonescu, într-o emisiune a postului Antena 3.