Publicat: 28 August, 2017 - 15:51
"Mai devreme sau mai târziu rezultatul ar putea fi chiar distrugerea României"

Istoricul Alesandru Duțu face o trecere în revistă a evenimentelor care au avut loc în vara anului 1940, când România se afla la dispoziția celui mai controversat om politic al secolului XX.

După ce presase guvernul român să accepte cererile sovietice privind Basarabia și nordul Bucovinei, Germania a reluat în vara anului 1940 presiunile și amenințările pentru ca Executivul de la București să accepte și cererile Ungariei și Bulgariei, în ceea ce privește Transilvania și Cadrilaterul.

 

• 4 iulie 1940. Hitler cere lui Wilhelm Fabricius, ministru german în România, să afle dacă regele Carol al II-lea "ar fi dispus, în cazul că s-ar ivi necesitatea, să înceapă negocieri cu aceste țări (Ungaria și Bulgaria - n.n.) în problema revizuirilor teritoriale".

 

• 6 iulie 1940. Wilhelm Fabricius îl înștințează pe Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe german, că Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Străine, l-a informat că regele Carol al II-lea a acceptat "comunicarea Führer-ului, și că în deplin acord cu guvernul român declară că acceptă inițierea negocierilor cu guvernul ungar în problema Transilvaniei". Acceptul regelui român privind preconizatele tratative cu vecinii erau condiționate de următoarele trei condiții: "a) Hitler personal să influiențeze pe unguri și pe bulgari în sensul ca aceștia să nu formuleze pretenții dincolo de cadrul dreptății noastre naționale; b) în soluțiile care s-ar adopta să nu fie încălcat principiul etnic; c) baza tratativelor să fie schimbul de populație realizabil într-un anumit timp".

 

Garantarea frontierelor 

 

• 15 iulie 1940. Hitler răspunde lui Carol al II-lea că există două posibilități pentru "a preîntâmpina pericolele care provoacă neliniște atât Majestății Voastre, cât și întregii Românii: 1) abolirea tactică, adică încercarea de a salva ceea ce se mai poate salva printr-o adaptate abilă la situațiile ce se vor ivi; 2) metoda unei hotărâri fundamentale pentru a căuta o soluție finală și aplicarea ei în practică, chiar cu riscul unor sacrificii". Füher-ul atrage atenția că "orice încercare de a evita pericolele care amenință țara dvs. prin manevre tactice de orice fel trebuie să fie și va fi sortită eșecului. Mai devreme sau mai târziu - și probabil într-un timp foarte scurt - rezultatul ar putea fi chiar distrugerea României" și recomandă împăcarea "de bunăcredință cu Ungaria și Bulgaria". 

 

În situația în Carol al II-lea ar fi crezut că "acordarea unor concesii uneia dintre aceste două țări se va putea crea o dezbinare dintre ele, lucru ce ar ușura rezistența în fața celei de-a doua" nu se putea realiza decât "cel mult un câștig temporar de timp". În situația în care "nu va exista posibilitatea unei înțelegeri pașnice între România, Ungaria și Bulgaria, se înțelege de la sine că Germania ar putea anunța că de acum încolo nu va mai manifesta niciun interes față de dezvoltarea ulterioară a evenimentelor din sud–estul Europei".
 

• 26 iulie 1940. În cadrul întâlnirii avute, în Germania, cu Ion Gigurtu, prim-ministru roman, și Mihail Manoilescu, Joachim von Ribbentrop, apreciază: cererile revizioniste ungare și bulgare erau "cu totul justificate", propune "negocieri directe" româno-ungare și declară că altfel "consecințele ar putea fi deosebit de serioase". Ion Gigurtu declară că va încerca să rezolve problema "pe formula revizuirii frontierei, plus un schimb de populație", solicitând din partea Germaniei garantarea frontierelor, ajutor economic și în armament.

 

Despre Dobrogea

 

• 31 iulie 1940. Întors de la Berlin, Wilhelm Fabricius prezintă ministrului român al Afacerilor Străine o foiță de hârtie, de culoare verde, cu următorul text: "Führer-ul socotește retrocedarea Dobrogei de sud în granița de la 1913, inclusiv Silistra și Balcicul, ca o soluție extraordinar de loială și de dreaptă, care trebuie acceptată pur și simplu; el însuși a dat bulgarilor sfatul să nu pretindă mai mult, așa ca să nu intre într-un sistem de târguieli cu românii".

 

2 august 1940. Subsecretarul de stat Ernest Weuiszacker cere lui Alexandru Romalo ca România să înceapă și să finalizeze cât mai curând trtative directe cu Ungaria și Bulgaria. Presiuni asemănătoare face, la București, și Manfred von Killinger.

 

3 august 1940. Wilhelm Fabricius sugerează lui Mihail Manoilescu să înceapă ,,a spune poporului adevărul".
 

• 19 august 1940. În urma întreruperii tratativelor româno-ungare (începute la 16 august la Turnu Severin și eșuate apoi), Wilhelm Fabricius comunică lui Mihail Manoilescu că ,,Berlinul refuză să arbitreze și invită cele două părți (România și Ungaria – n.n.) să se înțeleagă singure".

 

21 august 1940. Întrebat de către Joachim von Ribbentrop care este pozișția sa în ceea ce privește noua frontiera româno-ungară, Wilhelm Fabricius propune desprinderea de România unei regiuni de frontieră, locuită în majoritate de maghiari. Considerând acest teritoriu prea mic, ministrul de Externe german adaugă Clujul. La insistențele lui Carl Clodius a fost inclusă și regiunea secuiască. Decizia finală avea să fie luată de Hitler.

Cele două soluții

 

• 23 august 1940. Wilhelm Fabricius declară lui Mihail Manoilescu că pentru România pot exista două soluții: una minimală – cedarea a circa 21 000 kmp (fără județul Arad) și alta maximală – circa 27 000 kmp (inclusiv județul Arad). Românii răspund că ambele soluții sunt exagerate.
 

• 26 august 1940. Joachim von Ribbentrop telefonează lui Galeazzo Ciano și-i propune să convoace la Viena pe miniștrii Afacerilor Străine român și ungar și ,,să le dea sfaturile amicale ale Axei în vederea găsirii unei soluții", oferta trebuind a fi însoțită și de un ,,avertisment": ,,cel ce nu acceptă sfatul ia asupra sa întreaga responsabilitate a consecințelor viitoare". Cu acceptul lui Benito Mussolini, ministrul Italian de Externe acceptă. * Hitler ordonă ca în trei zile să fie pregătite trupe germane care să ocupe zona petroliferă de la Ploiești ,,în cazul eșecului noilor încercări de mediere politică".

 

România și Ungaria, "două bucăți de fier incandescente, modelate în interesul Germaniei"

 

• 27 august 1940. Joachim von Ribbentrop și Galeazo Cioano prezintă lui Hitler propunerile privind teritoriul românesc care urma să fie atribuit Ungariei. Se decide să nu se ducă discuții cu niciuna din cele două delegații, ci ,,la un moment dat, să se supună părților română și ungară o hartă comună germano-italiană, cu linia de demarcație stabilită, care să nu mai constituie un subiect de discuție". "Trebuie să impresionăm deci România și Ungaria – a declarant Hitler – cu urmările grave pe care le-ar avea pentru ele persistența într-o atitudine intransigent. Trebuie să li se arate limpede că un conflict ar fi în dezavantajul ambelor țări și că Germania și Italia își vor apăra în orice caz interesele, dacă va fi cazul. Este deci oportun pentru ambele țări să accepte compromisul. Ungaria trebuie să accepte efectiv orice compromise deoarece nu ar obține nimic prin propriile ei eforturi, ci datorează satisfacerea revendicărilor ei exclusive fascismului și național-șovinismului. României trebuie să i se arate limpede că un compromise cu Ungaria înseamnă totuși salvarea unui teritoriu național, care, la urma urmelor, este încă destul de mare". 

 

Prin urmare, spune istoricul Alesandru Duțu, conducătorii de la Berlin au decis să țină România și Ungaria ca ,,două bucăți de fier incandescente și de a le modela în interesul Germaniei", așa cum avea să recunoască Joachim von Ribbentrop. În final, s-a decis să nu se ducă convorbiri cu niciuna dintre cele două delegații, ci ,,la un moment dat, să se supună părților română și ungară o hartă comună germane-italiană, cu linia de demarcație stabilită, care să nu mai constituie un subiect de discuție". Odată stabilită procedura, Joachim von Ribbentrop și Galeazo Ciano au împachetat harta și s-au deplasat, în seara zilei, la Viena. Pentru a fi sigur că planul va fi aplicat cu orice preț, Hitler a ordonat măsuri militare corespunzătoare.