Publicat: 14 Iunie, 2018 - 12:31

Asociaţia Şansa Ta va organiza duminică, 17 iunie, la Clubul Argman din Chitila, o nouă ediţie a evenimentului sportiv caritabil Cupa „Șansa Ta”, în colaborare cu Federaţia Română de Fotbal şi Kaufland România. 120 de copii, proveniți din centre de plasament şi din familii cu venituri modeste, au fost invitaţi să intre în competiţie, urmând să aibă parte de o zi de neuitat, plină de energie, adrenalină şi multe premii.

„Pentru mulţi dintre copiii participanţi, acesta este primul concurs din viaţa lor – pentru prima dată se simt valoroşi, preţuiţi şi, cel mai important, parte dintr-o echipă care îi susţine. Mulţumim din suflet partenerilor noştri, cu ajutorul cărora, an de an, putem implica copiii mai puţin norocoşi în astfel de activităţi sportive!”, declară Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta. 

A cincea ediţie a Cupei „Șansa Ta” va avea loc duminică, de la ora 9:00, la Clubul Argman din comuna Chitila (Ilfov) - Strada Troiţei nr 34A, şi va reuni 120 copii din orfelinate şi din comunităţi defavorizate, precum şi copiii de la „Conacul social” din Bilciureşti (Dâmboviţa), fondat de Asociaţia Şansa Ta în 2016.

Anul trecut, aproximativ 100 de copii s-au bucurat de acest eveniment sportiv unic, sosiți de la centre precum SOS Satele Copiilor, ICC România, Centrul de Plasament Periș, Centrul Sfânta Macrina, Fundația „The Door” sau Fundaţia Viaţa şi Lumina. Anul acesta, copiii participanţi vor veni din centrele sociale şi de plasament din sectoarele 2, 3, 4 şi 6 ale capitalei şi din familii nevoiaşe din judeţele Ilfov şi Dâmboviţa - din Periş, Crevedia, Dârza, Bâldana, Tărtăşeşti şi din alte centre ale DGASPC Ilfov.

Partenerii Cupei „Șansa Ta” 2018 sunt Kaufland România, Federaţia Română de Fotbal, Orhideea Sport, Pizza Hut, Allcot, Infinity Trophy, Carbon Expert, Tymbark, Decathlon, P&G şi E-Boda.

Alături de Cupa „Șansa Ta”, Asociaţia Şansa Ta derulează multe alte proiecte în sprijinul comunităţii, precum „O şansă caldă” (o masă caldă oferită în fiecare joi persoanelor fără adăpost din Bucureşti, proiect premiat la Gala Societăţii Civile cu locul I),  ,,Zâmbetul din cutie” (cadouri de Crăciun, împachetate în cutii de pantofi, oferite copiilor nevoiaşi), „Voluntar pentru sănătate” (controale medicale gratuite), „Rechizite pentru viitorul tău” (rechizite şi ghiozdane oferite copiilor săraci sau celor din centre de plasament) sau „Să construim speranţe împreună” (construirea de case pentru familiile sărace). Asociaţia Şansa Ta a inaugurat în 2015, la Buftea, o sală de calculatoare, unde își propune să alfabetizeze digital peste 100 de copii proveniți din familii sărace, şi în 2016, în judeţul Dâmboviţa, un „conac social” unde găzduieşte şi educă copii orfani sau lipsiţi de posibilităţi.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: