Publicat: 26 Ianuarie, 2017 - 13:15

Daikin, producător și furnizor de echipamente HVAC care utilizează energie regenerabilă, susține Acordul de la Kigali, încheiat de reprezentanții a 197 de țări, cu privire la eliminarea progresivă a consumului global de hidrofluorocarburi – HFC, gaze utilizate ȋn mod obişnuit ca agenți frigorifici. Scopul acestui amendament este diminunarea semnificativă a încălzirii globale întrucât HFC sunt considerate gazele cu efect de seră cu creșterea cea mai rapidă a consumului.  
 
Acordul își propune ca, până în 2019, să prevină încălzirea globală cu până la 0,5° C, prin reducerea consumului admisibil de HFC, acțiune în concordanță cu abordarea Daikin referitoare la identificarea și introducerea timpurie a unor altenative ecologice. Astfel, compania mizează pe implementarea tehnologiilor și soluțiilor eficiente, care contribuie la combaterea schimbărilor climatice, prin reducerea potențialului de încălzire globală (GWP) al sistemelor de climatizare și pompelor de căldură.

În Europa, reglementările privind gazele cu efect de seră, introduse în 2015, au impus restricții privind utilizarea agenților frigorifici cu un potențial ridicat de încălzirie globală. Cu toate acestea, Daikin a integrat, încă din 2010, recomandările stricte privind proiectarea ecologică în gama Sky Air pentru aplicații comerciale ușoare.

De altfel, Daikin este pionierul inovațiilor în domeniu, fiind primul producător care a identificat avantajele folosirii agentului frigorific monocomponent R-32, dând startul acestei tendințe. Cu un nivel GWP (potențial de încălzire globală) de trei ori mai mic față de R410A, noua generație de agenți frigorifici este mai ușor de folosit și de reciclat, respectă standardele internaționale cu privire la siguranță și eficiență, putând fi utilizat pentru majoritatea unităților de aer condiționat, simple sau multi-split, precum și pentru pompele de căldură. 

Cu toate acestea, nu există un agent frigorific ideal pentru orice tip de sistem, de aceea Daikin susține „diversitatea alegerii agentului frigorific”. Astfel, politica companiei presupune introducerea, cât mai curând posibil, a agentului frigorific optim pentru fiecare aplicație. De exemplu, Daikin continuă să utilizeze agentul R410A în anumite game, întrucât nivelul GWP al acestora reprezintă doar jumătate din agentul frigorific R404A, folosit în mod obișnuit pentru aceste sisteme. Alegerea agentului potrivit și evaluarea criteriilor ce țin de siguranță, eficiență energetică, eficiența costurilor și reciclabilitate, contribuie la reducerea efectelor negative asupra mediului.  

Etapa de eliminare progresivă a HFC este o provocare pentru întreaga industrie HVAC. Însă, bazându-se pe expertiza dobândită de-a lungul timpului, Daikin colaborează cu toate părțile implicate, în vederea dezvoltării unor soluții inovatoare, care să vină în întâmpinarea nevoilor clienților în același timp, să contribuie la atenuarea schimbările climatice globale.