Publicat: 10 Mai, 2018 - 19:09

 Amare vremuri am ajuns să mai trăim dacă anul în care se împlinește un veac de la Marea Unire ne găsește atât de dezbinați și de învrăjbiți! Că unii sau alții mai sădesc ,,iarba rea’’, pe care, de la Unirea Principatelor din 1859, Vasile Alecsandri o vroia pierită din holde pentru ca-așa după cum tot Bardul de la Mircești năzuia- ,,între noi să nu mai fie decât flori și armonie’’-, asta ar fi o opreliște pe care, cu înțelepciune și curaj, am putea să o înfruntăm și să o  biruim. Dar când asemenea mesaje de intoleranță, de suspiciune și de șicanare vin din partea președintelui României, de la care așteptam să fie garantul suprem al unității și al neatârnării țării, atunci lucrurile iau o întorsătură cu totul și cu totul peste puterea noastră de a înțelege!

Fiindcă ce face,de fapt, Klaus Iohannis în acești trei ani și ceva care au trecut de când a fost investit Președinte al României? A început prin a-și dori, după cum de bună voie și nesilit de nimeni a mărturisit ,,guvernul meu’’... Guvern pe care l-a și avut, dar care, în pofida pretinsei condiții de ,,tehnocrat’’, nu a făcut decât să își demonstreze politicianismul cras, irecuperabil. Nici pe plan extern lucrurile nu au stat  altfel, debutul președintelui Klaus Iohannis fiind marcat de scena paltonului trântit, furios, pe mașină atunci când, la Paris, gazdele nu au dat semne că știu cu ce persoană ambițioasă au de a face. Au urmat alte și alte scene sau scenete care au culminat cu declarațiile despre ,,înțelegerile secrete’’ pe care le-ar fi putut face,,cu evreii’’ Liviu Dragnea, cel din care domnul președinte al României și-a făcut unul dintre dușmanii săi jurați.   

 De bună seamă, într-un stat democratic, modern, există - și trebuie să existe- o largă diversitate de opinii și de viziuni, așa după cum există- și trebuie stimulată- o reală dezbatere de idei, dar cu condiția ca aceasta să fie, cu adevărat, o confruntare bazată pe argumente temeinice, pe bună credință și pe respect reciproc. Urmând ca, în cazul în care părțile nu ajung la un acord, președintele să îi convoace la dialog, să medieze, cu răbdare și cu înțelepciune, până se va ajunge la un rezultat echilibrat și, pe cât posibil, durabil. Din păcate, așa după cum s-a dovedit în mult prea repetate ocazii, președintele Klaus Iohannis, nu este un arbitru, ci un jucător! Dar nu un jucător corect, ci unul care faultează în văzul lumii și care dă la gioale, în aplauzele unei galerii de #rezistenți, inși care nici ei nu le prea au cu ideea de sportivitate și nici cu cei șapte ani de acasă. Mai grav, atunci când vede că nu îi iese cotonogeala - iar asta i se întâmplă tot mai des!- președintele Klaus Iohannis fie cere să fie eliminat căpitanul echipei adverse sau măcar unul dintre titulari, fie reclamă anularea golurilor înscrise de către cealaltă echipă la un arbitru aflat, din foarte multe puncte de vedere, în afara terenului unde se dispută meciul. Pentru ca atunci când se află într-o acută penurie de argumente, să recurgă la trucări foarte incorecte ale realității. Așa cum a făcut-o și atunci când a tunat și a fulgerat împotriva ,,unor politicieni’’ care-pretinde domnia sa- ,,pun sub semnul întrebării rolul și relevanța UE’’. Ducând neadevărul până la a susține că a auzit niște voci care sugerează ,,că ne-ar fi mai bine în afara familiei europene’’. Ceea ce, la drept vorbind, tot a pâră la Înalta Poartă- de la Bruxelles, de data asta- aduce! 

 Se creează și se întreține, în acest fel, o stare de fapte care devine cu atât mai dureroasă cu cât, după cum ne aducem aminte, unul dintre argumentele care au convins o consistentă parte a electoratului să îl voteze pe Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014 a fost acela că provine dintr-o comunitate etnică renumită pentru seriozitatea și spiritul ei de echilibru între antiteze. Seriozitate și echilibru de care societatea românească avea atâta nevoie după cei zece ani de calvar ai regimului Amiralului Dezastrului Național și al acoliților săi. Din păcate, nu a fost să fie așa!...

 Împrejurare în care se cuvine să ne amintim că, atunci când Ion C Brătianu a negociat și a obținut acordul tânărului principe Carol de  Hohezollern-Siegmaringen pentru a fi domn al României, demersul a fost făcut și din dorința că această personalitate să rămână deasupra urzelilor și intrigilor politicienilor neaoși ai vremii.  De unde provine, acum, dezamăgirea pe care ne o produce prestația domnului Klaus Iohannis în cea mai înaltă magistratură a României. Prestația care este, în mod vădit, numai și numai de partea unor anumite cercuri de interese, interne sau nu numai...  

 Dezamăgirea sporește atunci când, din nou,  facem o comparație, peste timp, între felul în care crede președintele Klaus Iohannis că poate și trebuie să cârmuiască țara și luminoasa pildă a regelui Ferdinand, rămas pentru totdeauna în conștiința noastră cu binecuvântatul renume ,,întregitorul României’’. Acel admirabil rege Ferdinand care, la Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, nu a ezitat să intre în război cu țara de obârșie a familiei sale atunci când interesele esențiale ale României o cereau. Acel înțelept rege Ferdinand care avea să rostească în fața generalului Berthlot memorabilele cuvinte:,,Când am luat moștenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanților națiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ținut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata și pot spune cu fruntea senină: față de Dumnezeu și față de poporul român am conștiința curată’’.

 De ceva vreme, în spațiul public se discută, cu o semnificativă insistență, dacă, în 2019, Klaus Iohannis va candida pentru un nou mandat de președinte al României sau va merge la Bruxelles ca președinte al Consiliului European. Părerile sunt împărțite, iar cel direct vizat a declinat a doua variantă spunând că ,,se simte confortabil’’ ca președinte al României. Iertat să fiu dar nu cred că aici este vorba doar despre confortul (personal sau de grup) al domnului Klaus Iohannis, ci despre cu totul și cu totul altceva.

 Este vorba despre renumele  de ,,dezbinător’’. Renume cu care domnul Klaus Iohannis este pe cale să se aleagă datorită repetatelor sale acțiuni de forțată antagonizare politicianistă, de învrăjbire și de mult prea păgubitoare deturnare a societății românești de la ceea ce ar trebui să realizeze, în unitate și înțelegere, pentru a fi, în fapte și nu doar în vorbe, la înălțimea nepieritoarelor idealuri ale făuritorilor  României Mari.

 

                                                                  Șerban CIONOFF 

Format: