Publicat: 17 August, 2016 - 13:40

Dacă ești în căutarea unui oraș care a fost martor la istoria unei întregi regiuni, un oraș în care tradițiile culturale, lingvistice și religioase se împletesc armonios cu natura și arhitectura care te încântă la tot pasul, atunci poți spune că l-ai găsit. Căci inclusiv numele de „oraș comoară”, așa cum a fost supranumit Cluj-Napoca, îi oferă călătorului impulsul și curiozitatea de a vizita și descoperi bogățiile acestui important centru cultural și educațional.  

Marcat de istorie, dar deopotrivă promotor al unora dintre cele mai moderne idei și premiere românești și internaționale, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în secolul al II-lea d.H., când geograful grec Ptolemeu pomenește această importantă localitate a Daciei romanizate. Evoluția Clujului până la statutul de prim oraș al Transilvaniei, așa cum era considerat la începutul secolului al XVI-lea, a înregistrat un moment istoric de primă importanță în anul 1316, atunci când primește statutul de „oraș” (civitas), devenind astfel unul dintre primele orașe de pe teritoriul României de astăzi.

La 700 de ani de la acest moment istoric (ridicarea Clujului la rang de oraș), Romfilatelia te invită 
într-o călătorie unică în capitala spirituală și economică a Transilvaniei. Intitulat Orașele României, Cluj-Napoca, cel mai nou proiect de timbre continuă seria emisiunilor de mărci poștale din categoria Orașele României și oferă colecționarilor patru timbre aniversare disponibile începând de vineri, 
19 august a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Timbrul cu valoarea nominală 3,50 lei reproduce imaginea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, una dintre cele mai frumoase construcții ale municipiului 
Cluj-Napoca. Catedrala este specifică arhitecturii tradiționale ortodoxe româneşti, fiind construită în plan treflat, după planurile arhitecților Constantin Pomponiu și George Cristinel.

Un alt simbol al oraşului, Bastionul (Turnul) Croitorilor, apare pe timbrul cu valoarea nominală de 
4 lei. Denumit după breasla croitorilor din Cluj, turnul reprezintă colțul de sud-est al cetății medievale ridicate începând cu secolul al XV-lea, fiind cel mai mare turn de apărare al orașului care s-a păstrat integral.

Imaginea Teatrului Naţional „Lucian Blaga” şi a Operei Române se regăsește pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei. Realizată în stil neobaroc, clădirea Teatrului Naţional şi a Operei Române a fost ridicată între 1904-1906, după planurile celebrilor arhitecți Hermann Helmer și Ferdinand Fellner. Prima reprezentație în limba română pe scena Teatrului Național din Cluj a avut loc în luna 

decembrie 1919, cu piesele „Se face ziuă” (de Zaharia Bârsan) și „Ovidiu” (de Vasile Alecsandri), iar Opera Națională Română Cluj-Napoca a fost inaugurată la 25 mai 1920 cu spectacolul „Aida” (de G. Verdi).

Timbrul cu valoarea nominală de 15 lei ilustrează imaginea Universităţii „Babeş – Bolyai”, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România. Construită în stil eclectic, între anii 1893 – 1902, universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al familiei de matematicieni maghiari Bolyai.

Emisiunea este completată de un set de două plicuri prima zi și un set de 4 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 de exemplare şi echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii şi setul de două plicuri prima zi cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.  

Ștampila prima zi a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal Cluj-Napoca nr. 1, aflat în Str. Regele Ferdinand nr. 33, Cluj- Napoca.

Romfilatelia mulțumește Universității „Babeș-Bolyai” și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, 
dlor. George Avanu și Ștefan Socaciu pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.