Publicat: 6 Iulie, 2014 - 10:00

În privința concentrației de nitrați și nitriți, apa de la robinet din București, cel puțin, este sigură conform normelor europene. Mai mult, concentrația de nitrați și nitriți relevată de analize este de 10 ori mai mică (în cazul nitraților), respectiv de 100 de ori mai mică decât normele (în cazul nitriților).

Analiza apei de la robinet din zona Chitila, de exemplu, realizată la începutul lunii iunie, arată o concentrație de 0,005 mg/l nitriți, față de concentrația acceptabilă stabilită prin lege, de 0,5 mg/l nitriți. În privința nitraților, analiza arată o concentrație de 6 mg/l, față de valoarea acceptabilă conform legii - 50 mg/l. În privința clorului rezidual liber, concentrația reală este de 0,1 mg/l, față de valoarea acceptată de lege, de 0,5 mg/l.
 
În ceea ce privește prezența clorului în apă, clorinarea apei este obligatorie prin legislatie, aceasta impunând în rețeaua de distribuție prezența obligatorie a clorului liber în apa distribuită, în concentrații cuprinse între 0,5 si 0,2 mg/l (cu alte cuvinte 0,5-0,2 "parti" clor liber la un milion "parti" apa). Este periculoasă această apă, fiartă, pentru ciorbe sau alte mâncăruri? 0 Cel mai cunoscut trihalometan este cloroformul dar acesta nu are cum să prezinte un pericol la prepararea prin fierbere a alimentelor, evaporându-se la 61,5 grade Celsius , iar apa fierbe la 100 grade Celsius, după cum se știe.
Buletinul de analiză a apei potabile este un raport care furnizează informaţii referitoare la provenienţa apei potabile şi comparând diverse caracteristici şi componente ale acesteia cu standardele impuse de legislaţia în vigoare (Legea 458/ 2002 şi Legea 311/ 2004).

Apa de la robinetele bucureştenilor vine din Argeş, dar şi din Damboviţa printr-un sistem ce dispune de aproape 2300 km de conducte principale si de 246 de km de apeducte. Trei uzine, de tratare şi de producţie a apei potabile, asigură necesarul zilnic: Uzina Roşu de lângă Chiajna, Uzina Crivina de lângă Bolintin-Vale şi, cea mai veche uzină de tratare a apei a Bucureştiului, Arcuda din Nord-Vest oraşului. Argeşul alimentează doar uzina Roşu şi Crivina. În cazul uzinei Roşu, de la gura de captare şi până în paharele bucureştenilor, apa străbate până la 30 de kilometri şi trece prin zeci de filtre şi procedee chimice. 

Chiar dacă este o distanţă considerabilă de la râul Argeş şi până porţile uzinei, apa brută călătoreşte printr-o aşa-numită casetă subterană, un soi de viaduct ce poate fi tradus ca un râu care circulă pe sub pământ datorită debitului foarte mare. Nu toată cantitatea de apă intră în uzină. O parte se îndreaptă către Lacul Morii, unde asigura un curent care împiedică apariţia fenomentului de băltire. Asta pentru că lacul este artificial şi nu dispune de izvoare subterane proprii. 

Procesul de purificare este destul de complicat. Apa, preluată direct din apeductul subteran este strecurată printr-o serie de grătare, ajunge într-un bazin decantor, unde este folosit un coagulant care adună o mare parte din mizerie. După decantare, apa limpezită, situată aproape de suprafaţă, trece prin 30 de filtre pe nisip urmând ca apoi să fie dezinfectată cu clor gazos. 

Acest ultim procedeu distruge toate micro-organismele şi asigură, pe tot traseul de distribuţie, o putere de dezinfecţie ridicată pentru a împiedica aşa-numitele reveniri bacteriene. Adică micro-organismele nedezvoltate în momentul dezifecţiei, care ar putea infecta apa la mult timp după ce a fost tratată. 

Toate procedeele sus-menţionate au loc automat pentru că întreaga uzină este administrată printr-un post de comandă centralizat, personalul doar supervizând întreg procesul prin click-uri, din faţa unui monitor. 

La direcţia de producţie a apei potabile lucrează peste 200 de persoane care asigură un flux continuu catre rezervoarele de apă dispuse, în semicerc, în Sudul, Vestul şi Nordul Capitalei. De aici, prin reţeaua de distribuţie, incluzând conductele ce ating un diametru de până la doi metri, apa potabilă ajunge în casele bucureştenilor. (Sursa: b365.ro)