Publicat: 29 Ianuarie, 2017 - 17:06

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) anunță o dezbatere despre necesitatea unui „Plan strategic pentru combaterea hepatitelor virale în România”. Evenimentul va avea loc luni, 30 ianuarie, ora 12,30 la Hotel Capitol de pe Calea Victoriei, nr. 29, sector 1. 
    Vor fi discutate problematici precum: diagnosticarea precoce, prevenţia, accesul la tratament şi la informare al populaţiei, dar şi situaţia României comparativ cu a altor ţări similare, aşa cum reiese din ultimul studiu Hep-Core realizat de Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (ELPA). Vor avea prezentări pe aceste teme:
•    Marinela Debu, preşedinte APAH-RO şi vicepreşedinte ELPA 
•    Achim Kautz, consilier pe politici de sănătate al ELPA şi unul dintre iniţiatorii „Strategiei privind Hepatitele” implementată de curând in Germania
•    Julio Burdman, liderul „Organizaţiei Pacienţilor cu Boli de Ficat din Israel”, cu experienţă in implementarea unor proiecte privind problematica afecţiunilor hepatice 
•    Homie Razavi, director al „Center for Disease Analysis”, LLC (Greater Denver Area)
•    Andrei Băiceanu, consultant ştiinţific APAH-RO şi ELPA, doctorand în Ştiinţe Medicale
    De asemenea, ministrul Sănătăţii, domnul Florian-Dorel Bodog, a fost invitat să vorbească despre direcţiile şi măsurile aflate în atenţia Guvernului prin Ministerul Sănătăţii.
    Conferinţa de presă face parte din cadrul serie dezbaterilor pe tema hepatitei care se desfăşoară în perioada 30 ianuarie – 01 februarie în România şi la care participă medici şi specialişti din ţară şi din străinătate.